Home » Cultură » ”Grube Messel”, situl paleontologic din Germania care ascunde încă secrete fascinante – FOTO

”Grube Messel”, situl paleontologic din Germania care ascunde încă secrete fascinante – FOTO

Publicat: 23.05.2016
Primele fosile au fost descoperite aici în jurul anului 1900.
La 35 de kilometri sud-est de Frankfurt, în vecinătatea satului Messel, se află unul dintre acele mai importante situri cu fosile preistorice din lume. ,,Grube Messel” (,,Groapa Messel”) a fost până nu de mult o zonă de extracţie petrolieră, astfel că pe parcursul a mai bine de 100 de ani, muncitorii au descoperit că sedimentele pe care le escavau conţineau fosilele foarte bine conservate ale unor animale şi plante. 
 
Sedimentele de la Messel au fost datate în Epoca Eocenului, ceea ce înseamnă că au o evchime de aproximativ 47 milioane de ani. Cercetătorii susţin că, atunci, în zonă exista un lac vulcanic, înconjurat de o pădure subtropicală. Din câte se ştie până acum, cele mai multe dintre speciile de animale au murit datorită gazelor vulcanice toxice.
 
 
Imagine de ansamblu asupra sitului ,,Grube Messel” (Foto:rmv.de)
 
În lume există foarte puţine situri cu fosile în care s-au conservat şi ţesuturi moi. În cazul Gropii Messel, nivelurile scăzute de oxigen din apele lacului şi compoziţia sedimentelor de pe fundul acestuia au fost cele care au permis ca fosilele să se conserve în mod excepţional. Astfel, cu timpul, Messel a fost asociat cu denumirea ,,Konservat-Lagerstatte”, un termen german folosit pentru a indica un sit paleontologic, în care există condiţii de conservare excepţionale. La data de 9 decembrie 1995, ,,Grube Messel” a fost declarat sit UNESCO. 
 
Fauna descoperită la Messel este de-a dreptul uluitoare. Aici, au fost descoperite numeroase specii de mamifere, inclusiv oposumi, pangolini, şi lilieci. Cu toate acestea, una dintre cele mai cunoscute specii identificate în acest sit este cea cunoscută sub numele de ,,Eurohippus messelensis”. Astfel de animale, având dimensiunile unor pisici, se numără printre strămoşii cailor de astăzi.  Conservarea exemplarelor de Eurohippus messelensis s-a făcut atât de bine încât cercetătorii au putut observa că mai multe iepe erau gestante în momentul în care au murit. 
 
 
Fosilele unui Eruhippus messelensis descoperite la ,,Grube Messel” (Foto:deutschland-deluxe.de)
 
Cu toate că situl de la Messel este renumit pentru fosilele de mamifere, speciile de păsări sunt, totuşi, grupurile cel mai bine reprezentate. Până în prezent, au fost identificate aproximativ 70 de specii, unele dintre ele urmând să fie cercetate în detaliu, altele destul de bine cunoscute în lumea ştiinţifică. Specimenele descoperite s-au conservat în mod excepţional, în unele cazuri fiind descoperite urmele unor pene sau chiar ale unor organe interne. 
 
Unele dintre speciile de păsări identificate la Messel se înrudesc cu cele care există în momentul de faţă. Unul dintre cele importante exemple în acest sens este ,,Masillatrogon pumilio”, strămoşul trogonului (pasăre din pădurile tropicale, asemănătoare cu ciocănitoarea) de astăzi. Cu toate acestea, avifauna de la Grube Messel include, în cea mai mare parte, specii dispărute, cum ar fi pasările ,,Palaeotis weigelti”, ,,Perplexicervix microcephalon” sau ,,Pumiliornis”. În stomacul unui exemplar din ultima specie prezentată a fost descoperit polen, aceasta fiind prima dovadă descoperită până acum a unei păsări care obişnuia să mănânce flori.
 
 
Fosilele unei păsări Messelornis descoperite la ,,Grube Messel” (Foto:wikiwand.com)
 
De departe, cele mai multe exemplare ale unei specii descoperite la Messel este cea cunoscută sub denumirea de ,,Messelornis”. Cel puţin 340 de indivizi din această specie au fost identificaţi în zona sitului paleontologic. 
 
Cele mai importante specii care lipsesc din avifauna descoperită în situl de la Messel sunt păsările cântătoare, grupul de păsări cel mai abundent în habitatele forestiere actuale. Cercetătorii susţin că aceste păsări, originare din zona Emisferei Sudice, au început să migreze masiv de-abia după încheierea epocii Eocenului. Din acest motiv, la Grube Messel nu întâlnim nici porumbei, dar nici papagali sau alte păsări cântătoare. 
 
 
Fosila unui gândac-smarald descoperită la ,,Grube Messel” (Foto:wikimedia.org/Torsten Wappler/Hessisches Landesmuseum Darmstadt)
 
Situl paleontologic de la Messel nu ne oferă doar informaţii importante despre speciile de păsări care au trăit în trecut, ci şi date referitoare la diversitatea faunei din ecosistemele subtropicale existente în urmă cu câteva zeci de milioane de ani. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă sunt de părere că locul ascunde încă numeroase mistere, care aşteaptă să fie dezlegate. 
 
 
 
                                             O creatură cu aspect de şoarece este strămoşul omului
 
                                             Angola – Noul paradis al fosilelor

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship