Home » Istorie » 26 iunie, Ziua Tricolorului. Ce semnifică culorile drapelului României

26 iunie, Ziua Tricolorului. Ce semnifică culorile drapelului României

26 iunie, Ziua Tricolorului. Ce semnifică culorile drapelului României
Publicat: 26.06.2017
Simbol naţional, drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.

De Ziua Drapelului Naţional, adoptată prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneţşti şi ceremonii militare specifice în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Care este semnificaţia culorilor drapelului

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.

Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea.

Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Istoria drapelului naţional

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde înca din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, conducatorul Revoluţiei de la 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluţiei pentru a nu fi capturat, iar după ce revolta a fost înabuşită, căpitanii lui Tudor Vladimirescu au hotărât arderea lui, şi totuşi, dupa 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti.

Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.

În timpul Revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezinta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifica verticalitatea.

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. În articolul ”Steagul şi stema României. Perioada convenţională”, apărut în „Albina” (anul IV, 1900/1901), Petre Vasiliu-Năsturel afirma despre drapel că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”.
 
Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila preciza: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă… Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă… Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart…” (Marin Mihalache, „Cuza Vodă”, Ed. Tineretului, 1967).
 
În 1866 a fost adoptată Constituţia care prevedea, la articolul 124, următoarele: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848, vertical în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.
 
O dată cu instaurarea Republicii Populare Române, au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare Române. Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii”. În răstimpul dintre 1948 şi 1989, stema României — şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 şi 21 august 1965. Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele Republicii Socialiste România erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.
 
Din 17 decembrie 1989, în timpul evenimentelor de la Timişoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu gaură”, notează Enciclopedia României.
 
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat