5 Descoperiri pe care nimeni nu le poate explica – FOTO

26 06. 2016, 18:00

Potrivit BrightSide, acestea sunt câteva dintre misterele nerezolvate ale lumii.

1. Păsările Moa
Păsările Moa au fost nişte păsări care nu puteau să zboare, ce locuiau Noua Zeelandă, dar specia lor a fost extinsă în jurul anului 1500. Potrivit unei teorii, ele au fost omorâte de populaţia Māori. În timpul unei expediţii ce s-a desfăşurat în secolul XX, oamenii de ştiinţă au descoperit o gheară foarte mare ce aparţinea unei astfel de păsări, care s-a conservat extrem de bine timp de decenii.

2. Complexul de Temple Saksaywaman, Peru
Arhitectura din piatră a acestui templu antic, a cărui construire a fost posibilă fără utilizarea unei singure picături de mortar, este cu adevărat uimitoare. În unele cazuri, este imposibil să treci o coală de hârtie printre pietre. Mai mult decât atât, fiecare bloc de piatră are o suprafaţă netedă şi colţuri rotunde, dar nimeni nu ştie cum şi cine le-a construit.

3. Poarta Soarelui, Bolivia
Poarta Soarelui poate fi găsită în Tiwanaku, un oraş antic şi misterios din Bolivia. Unii arheologi cred că a fost centrul unui imperiu măreţ în primul mileniu î. Hr.. Nimeni nu ştie ce semnifică gravurile făcute în poartă. Este posibil ca acestea să aibă semnificaţii astrologice sau astronomice.

4. Peşterile Longyou, China
Aceste peşteri au fost scoase din pietrele de nisip de mâini omeneşti, iar o asemenea muncă dificilă a necesitat participarea a mii de oameni. Totuşi, nu există nicio menţiune a acestor peşteri în arhivele istorice şi nici metodele folosite pentru a fi construite.

5. Obeliskul neterminat, Egipt
Iniţial, obeliskul a început să fie sculptat direct dintr-o stâncă, dar se pare că a început să crape pe alocuri. A fost lăsat în condiţia precară, nefinalizat. Mărimea lui este grandioasă.

Sursa: Mediafax