Există posibilitatea ca Lucy să nu fi fost singura specie de hominizi care a trăit în Africa, în urmă cu peste 3 milioane de ani – VIDEO
În anul 1974, paleoantropologul american Donald Johanson făcea una dintre cele mai importante descoperiri din istoria omenirii. El identificase rămăşiţele fosilizate ale unui reprezentat al speciei Australopithecus afarensis, care trăise în urmă cu circa 3,8 milioane de ani. Individul descoperit a fost denumit ,,Lucy”.
De atunci şi până acum, am aflat că specia de hominizi din care Lucy făcuse parte nu era singura existentă în acea perioadă, deoarece în Etiopia, în Kenya şi în Ciad s-au mai aflat alte trei specii, care au trăit în urmă în urmă cu 5,3 – 2,6 milioane de ani. Într-un nou studiu, publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii Yohannes Haile-Selassie, Denise Su (Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland) şi Stephanie Melillo (Institutul de Antropologie Evoluţionară Max Planck) prezintă noi informaţii cu privire la posibilitatea ca Australopithecus afarensis să nu fi fost singura specie de hominizi prezentă pe teritoriul Africii acum peste 3 milioane de ani.
Sursa:youtube.com/California Academy of Sciences
Prima specie la care oamenii de ştiinţă fac referire a fost descoperită anul trecut, a existat în urmă cu peste 3,3 milioane de ani şi a fost denumită ,,Au.deyiremeda”. Rămăşiţele indivizilor care au făcut parte din această specie (câteva oase maxilare) au fost identificate la numai 35 de kilometri faţă de locul în care se aflau fragmentele osoase ale lui Lucy.
În anul 1995, în Ciad, erau descoperite dovezile existenţei unei noi specii, despre care se presupunea că existat în urmă cu peste 3,5 milioane de ani: ,,Au.bahrelghazali”. Nici până în momentul de faţă, lumea ştiinţifică nu a ajuns la un acord privind unicitatea acestei specii, deoarece fragmentele osoase care indicau prezenţa acesteia au fost descoperite la foarte mică distanţă faţă de locul în care a fost identificată Lucy.
Cea de-a treia specie luată în calcul de specialişti, ,,Kenyathropus platyops” a fost descoperită în anul 2001, în Kenya. Deşi se credea iniţial că hominizii care trăiseră în urmă cu circa 3,5-3,2 milioane de ani nu făcuseră parte din specia Australopithecus afarensis, rezultatele scanărilor cu raze X efectuate ulterior au demonstrat contrariul.
În studiul publicat de echipa de cercetare americano-germană este menţionată o a patra specie posibilă, ce a existat în urmă cu circa 3,4 – 3,3 milioane de ani: ,,BRT-VP-2/73″. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate dacă fragmentele osoase identificate au aparţinut unui individ care făcuse parte dintr-o specie menţioantă anterior sau dintr-o specie separată, oamenii de ştiinţă sunt entuziasmaţi, totuşi, de faptul că au descoperit încă o dovadă a faptului că Australopithecus afarensis nu a fost singura specie de hominizi care a existat pe teritoriul Africii în perioada în care a trăit Lucy.
Sursa: iflscience.com
Vă mai recomandăm şi: O nouă specie de hominizi, descoperită pe o insulă din arhipelagul Indoneziei – FOTO+VIDEO
Geneticienii au aflat cine au fost primii locuitori ai Australiei. Vechea teorie a fost răsturnată