Intrarea în club se face pe lângă restaurantul Blue Bayou şi este marcată de o farfurie cu numărul 33 gravat pe ea. După renovările din 2014, intrarea a fost mutată în intersecţia dintre Royal Street şi Orleans Street, faţă în faţă cu magazinul La Mascarade d’Orleans.
Când Walt Disney lucra cu diferite corporaţii ca să-şi promoveze munca la New York World’s Fair, el a observat că majoritatea „saloanelor VIP” ofereau confort elitei corporatiste. Asta i-a dat ideea Clubului 33.
Când a fost conceput planul pentru piaţa New Orleans, acest spaţiu special pentru sponsori şi VIP era inclus. Disney a rugat-o pe artista Dorothea Redmond să picteze pereţii şi l-a angajat pe regizorul de Hollywood Emile Kuri să decoreze locul. În timp ce clubul era destinat exclusiv sponsorilor corporaţiei Disneyland şi altor industrii VIP, la deschiderea din 15 iunie 1967 – la şase luni după moartea lui Walt Disney – comunităţile individuale au fost, de asemenea, invitate.
Pentru a intra în local, invitaţii trebuiau să apese pe o sonerie sau un interfon conectat cu un panou ascuns lângă uşă. Pentru cei care nu erau membri, un recepţionist întreba numele rezervării şi, dacă totul era în regulă, deschidea uşa către o curte numită Court d’Anges. Membrii şi invitaţii erau apoi conduşi la etaj, în una din cele două camere: The Grand Salon sau Le Salon Nouveau. Liftul era o replică exactă a unui alt lift văzut de Disney într-o vacanţă în Paris.
Odată ajunşi la etaj, oaspeţii puteau admira piese de mobilă antică adunate de Lillian Disney. Pereţii erau decoraţi, în mare, cu fluturi sub sticlă şi picturi făcute cu manual din filmul Fantasia. Clubul era mobilat cu recuzita diferitelor filme.
În The Grand Salon, invitaţii se puteai bucura de minunatele balcoane. Priveliştea trecea de apă şi se oprea în zona parcului New Orleans. Spectacolele desfăşurate acolo erau, de asemenea, vizibile de la etaj.
Sursa: The Vintage News