Cum a debutat televiziunea experimentală în România

A urmat apoi, imediat, a patra etapă, cea instituţională (crearea Televiziunii Române).

• Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT…
• „Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?

Vârsta experimentală a televiziunii se împarte, la rându-i, în două sub-vârste, 1. pregătirea şi 2. lansarea, una mai incitantă decât cealaltă.

Trebuie precizat de la bun început că presa din 1955 vorbea, pe bună dreptate, nu despre „televiziune“, ci despre o „staţie experimentală de televiziune“, subliniind astfel că punctul de interes nu îl constituia realizarea instituţiei complexe de mai târziu, ci exclusiv transmiterea şi recepţionarea unor materiale televizate (jurnalele de actualităţi care rulau în cinematografe, filme documentare şi artistice). Transmisiile „pe viu“, cum se spunea atunci pentru ceea ce astăzi numim „în direct“, nu constituiau obiectivul echipei de specialişti în telecomunicaţii, interesaţi exclusiv de aspectele tehnice ale transmiterii şi recepţionării imaginii şi a sunetului.

În dimineaţa zilei de 6 august 1955, ziarul „Scânteia“, organul de presă al Partidului Muncitoresc Român, prelua o ştire Agerpres, anunţând sobru că „Tehnica românească a realizat, în cinstea celei de-a unsprezecea aniversări a eliberării patriei [de la 23 august, pe atunci sărbătoarea naţională], prima staţie experimentală de televiziune din ţară“.

Continuarea poveştii începuturilor televiziunii în România este disponibilă la adresa aici