Home » Istorie » În urmă cu 100 de ani era descoperit acest sarcofag vechi de peste 2000 de ani. MISTERUL lui a fost elucidat abia acum – FOTO

În urmă cu 100 de ani era descoperit acest sarcofag vechi de peste 2000 de ani. MISTERUL lui a fost elucidat abia acum – FOTO

Publicat: 13.05.2016
În Egiptul Antic, tuturor li se dădea şansa la viaţa de apoi.
În urmă cu peste 100 de ani, la Giza, era descoperit cadavrul mumificat al celui mai tânăr egiptean. În 1907, arheologii au scos la suprafaţă un sicriu cu o lungime de 44 cm şi au presupus atunci că acesta ar conţine organe mumificate prelevate de la o persoană înainte ca aceasta să fie depusă în mormânt. Abia recent, cercetătorii au reuşit să afle ceea ce se găsea în spatele bandajelor: un fetus de aproximativ 16-18 săptămâni. 
 
,,Până acum, se credea că în interiorul sarcofagului fuseseră conservate organe interne îndepărtate în mod obişnuit în timpul îmbălsămării cadavrelor”, susţin reprezentanţii Muzeului Fitzwilliam din Cambridge. 
 
În momentul de faţă, mumia este expusă la muzeu, după ce a fost supusă unei serii de analize non-invazive minuţioase. 
 
 
Sarcofagul în care a fost descoperită mumia (Foto:theguardian.com/Jaymes Sinclair/Fitzwilliam Museum)
 
Egiptologii din cadrul muzeului au încercat să afle ce se găseşte în interiorul sarcofagului folosind raze X, însă rezultatele au fost neconcludente. Prin urmare, specialiştii au decis să efectueze noi analize, la Departamentul de Zoologie din cadrul Universităţii din Cambridge, unde au putut folosi un tomograf performant. 
 
Interpretând rezultatele analizelor, specialiştii au reuşit să determine vârsta pe care a avut-o fetusul atunci când a murit: între 16 şi 18 săptămâni. În ceea ce priveşte dimensiunile sarcofagului, acestea sunt similare cu cele ale unei cutii de pantofi. 
 
Cazul de faţă este extrem de important, nu numai pentru faptul că a fost descoperit un fetus cu o vechime de peste 2000 de ani, cu toate cele 20 de degete perfect conservate, ci şi pentru că mumia ne oferă noi informaţii referitoare la sistemul de credinţe din Egiptul Antic. Se dovedeşte, astfel, că până şi unui copil nenăscut  i se acorda şansa la viaţa de apoi.
 
 
Rezultatul scanării efectuate cu ajutorul tomografului (Foto:theguardian.com/Fitzwilliam Museum)
 
,,Această descoperire demonstrează cât de multă atenţie li se dădea copiilor nenăscuţi, în perioada antică a Egiptului. Grija manifestată în pregătirea înmormântării demonstrează în mod clar valoarea pe care egiptenii o dădeau vieţii, încă din primele săptămâni ale apariţiei acesteia”, a declarat  Julie Dawson, şefa secţiei de conservare din cadrul Muzelui Fitzwilliam, pentru publicaţia britanică The Guardian. 
 
 
 
                                             A fost descoperit cel mai mare mormant antic din Egipt
 
                                             Istoria Egiptului a fost reconstruita cu ajutorul plantelor
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...