Holocaustul transnistrean. Cum au ajuns românii să deporteze aproximativ 150.000 de evrei originari din Cernăuţi

Alin Motogna
02 05. 2016, 09:13

Teroarea văzută prin ochii lui Josef Bursug

Cei mai mulţi dintre noi se gîndesc la Auschwitz, atunci când este menţionat Holocaustul. Mult mai puţin cunoscut este, însă, genocidul împotriva evreilor din Transnistria, care, la rândul său, se baza pe marşuri ale morţii şi exterminare prin înfometare.

Josef Bursug, evreu născut în Transnistria, în anul 1931, a fost martorul terorii Holocaustului. „Familia mea a avut noroc să nu fie ucisă în primele zile ale genocidului. Ai mei nu au fost prinşi în ghetou sau arestaţi în timpul raidurilor poliţiei”, declara el, la un moment dat, pentru publicaţia germană Deutsche Welle . Bursug avea 10 ani, când trupele germane şi române au invadat URSS-ul.

România, la momentul respectiv, era condusă de un regim fascist, în frunte cu mareşalul Antonescu. Hitler i-a dat acestuia fâşia de pământ dintre Nistru şi Bug, în schimbul sprijinului său în timpul invaziei Uniunii Sovietice. În septembrie 1941, românii au început deportarea evreilor din Bucovina şi Basarabia în regiunea cunoscută sub numele de „Transnistria” („ţinutul de dincolo de Nistru”). 
 
„Din toate oraşele din împrejurimi, oamenii au fost trimişi pe jos în Transnistria, fără excepţie”, afirmă Bursug. Nu se cunoaşte nici acum câţi dintre aceşti oameni s-au înecat în Nistru, câţi au fost împuşcaţi în timpul marşurilor morţii şi câţi au ajuns, de fapt, în Transnistria. Cifra citată cel mai adesea se ridică în jurul valorii de 410.000 de victime.
 
Doar din Cernăuţi şi din localităţile din împrejurimi au fost deportaţi în Transnisitra aproximativ 150.000 de evrei. Odată ajunşi aici, ei au găsit sate abandonate, ferme părăsite şi oraşe ruinate. „Românii i-au lăsat pe evreii ucraineni să moară, pentru că nu mai aveau adăposturi, nici lemne pentru iarnă şi nici haine călduroase. Oamenii mureau cu sutele în fiecare zi”, a mai spus Bursug, citat de dw.com.
 
Deportarea celor care nu aveau ocupaţii ce puteau aduce un „beneficiu” statului român
 
La data de 11 octombrie 1941, toţi evreii primiseră ordin să se adune în cel mai sărac cartier al Cernăuţiului, în termen de 24 de ore. Ghetoul a devenit zonă de aşteptare pentru deportările care a început două zile mai târziu. „Oamenii din ghetou au fost duşi la gară în fiecare zi, înghesuiţi în vagoane şi trimişi în Transnistria”, îşi aminteşte Bursug.
 
Cel responsabil la momentul respectiv a fost guvernatorul regiunii Cernăuţi, generalul Calotescu. Primarul, Traian Popovici, i-a cerut să oprească deportările, susţinând că, dacă toţi evreii erau trimişi departe, nu ar mai exita cizmari, croitori sau instalatori în oraş. Calotescu a decis apoi să reţină 15.000 dintre cei 50.000 de oameni care urmau să fie deportaţi.
 
O comisie a fost creată în mod special pentru a identifica persoanele care aveau o ocupaţie ce aducea „beneficii” statului român. Aceşti cetăţeni, împreună cu familiile lor, puteau rămâne în oraşul în care locuiseră până atunci. Printre aceste familii s-a numărat şi cea a lui Josef Bursug.
 
După înfrângerile repetate ale naziştilor pe frontul de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial, opresiunea asupra evreilor nu a mai avut aceeaşi intensitate. Deportările s-au oprit. Persecuţiile şi hărţuirile s-au diminuat. La începutul lunii martie a anului 1944, armata sovietică a ocupat Transnistria. Până la sfârşitul aceleiaşi luni, trupele Armatei Roşii intraseră şi în Bucovina.
 
„150.000 de evrei trăiau odată în [Cernăuţi] şi în împrejurimi. În timpul războiului, 15.000 dintre aceştia au putut rămâne în oraş. 10.00 de evrei au reuşit să se întoarcă din Transnistria. Cu alte cuvinte, aproximativ 120.000 de oameni au murit în timpul acestei perioade de teroare”, susţine Josef Bursug.
 
 
 
Articole recomandate