În perioada Primului Război Mondial circula zvonul conform căruia germanii ar fi introdus un nou mod de a ,,recicla” cadavrele soldaţilor răpuşi pe fronturile de luptă. Propaganda britanică susţinea că totul se producea în cadrul ,,Fabricii germane de cadavre”, unde grăsimea din trupurile militarilor ucişi era folosită pentru a produce săpun.
În numerele din 17 aprilie 1917, din The Times şi The Daily Mail, erau prezentate documente care atestau funcţionarea unui ,,stabiliment pentru utilizarea cadavrelor”, în limba germană ,,Kadaververwertungsanstalt”. Sursa infomaţiilor preluate de presa britanică a fost dată ca fiind ziarul belgian l’Indépendance Belge, care preluase date din cotidianul la Belge, ce menţiona publicaţia germană Berliner Lokal-Anzieger.
În paginile acesteia ar fi apărut, la un moment dat, relatarea făcută un reporter, pe nume Karl Rosner, ce descria mirosul insuportabil venit de la ,,o fabrică de cadavre”. Nu se cunoaştea, însă, dacă aici erau aduşi oameni sau animale decedate.
Rosner menţiona faptul că trupurile neînsufleţite ajungeau în fabrică pe calea ferată. Aici, grăsimea din cadavre era procesată şi se obţinea stearina, un amestec de acid stearic cu acid palmitic sau oleic, folosit la fabricarea lumânărilor, în industria textilă şi în cea a cauciucului. Această substanţă, spune autorul articolului, era folosită apoi pentru a produce săpun sau pentru a fabrica ulei.
,,Am trecut prin Evergnicourt. Acolo se simte un miros asemănător cu cel de var ars. Tocmai am trecut pe lângă Stabilimentul pentru Utilizarea Cadavrelor (Kadaververwertungsanstalt) al unei unităţi militare. Aici, grăsimea este extrasă şi transformată în ulei, iar oasele celor decedaţi sunt pisate şi folosite drept hrană pentru porci sau ca îngrăşământ”, preciza ziaristul german.
Într-un final, întreaga poveste s-a dovedit a fi un fals. De-abia în 1924, la 6 ani după sfârşitul Primului Război Mondial, britanicii au recunoscut că au invetat relatarea făcută de Karl Rosner. Iată ce spunea la acea vreme filosoful englez Bertrand Russel: ,,Publicul a fost informat de faptul că germanii fierbeau cadavre, pentru a extrage din ele gelatină şi alte substanţe folositoare. Întreaga poveste a fost inventată de propaganda britanică”.
Sursa: thevintagenews.com
Vă mai recomandăm şi: Trecutul TUMULTUOS al lui Erhard Mossack, tatăl unuia dintre fondatorii companiei Mossack Fonseca, care a coordonat fraude în peste 40 de state. A început ca subofiţer în Waffen-SS