Trei descoperiri arheologice care sunt mai înspăimântătoare decât filmele horror – FOTO
De-a lungul vremii, arheologii s-au confruntat cu descoperiri de tot felul. Unele le-au stârnit amuzamentul, altele i-au oripilat. Indiferent de situaţie, specialiştii şi-au îndeplinit datoria şi au făcut publice rezultatatele cercetărilor lor. De acum, rămâne la latitudinea publicului dacă ceea ce a fost identificat este de domeniul hilarului sau, dimpotrivă, stârneşte oroarea privitorului.
Noi vă propunem a doua variantă, prezentându-vă trei dintre descoperirile arheologice care par desprinse din filmele horror:
Gropile umplute cu mâini umane
În timp ce escavau palatul vechi de peste 3.600 de ani al regelui Khayan din Kykos, în fostul oraş egiptean Avaris, o echipă de arheologi a descoperit patru gropi, în care a găsit numai oase de mâini dezmembrate. Două dintre cavităţi erau localizate în exteriorul ruinelor fostei reşedinţe regale, pe când celelalte două erau săpate în apropierea sălii tronului, indicând faptul că ele aveau o importanţă ceremonială. Arheologii susţin că ceea ce au descoperit reprezintă dovada practicării unui obicei egiptean, de a tăia mâinile drepte ale inamicilor şi a le introduce în gropi ritualice, marcându-se, astfel, momentul în care duşmanul era învins definitiv.
Foto:cracked.com/Axel Krause/Austrian Archaeological Institute
Scena atacului canibal în masă
În anul 1994, în cadrul sistemului de peşteri El Sidron, din nord-vestul Spaniei, cercetătorii au descoperit rămăşiţele a 12 oameni de Neanderthal înrudiţi: trei copii, trei adolescenţi şi şase adulţi. După ce au studiat în detaliu fragmentele osoase identificate, oamenii de ştiinţă au constatat că indivizii muriseră în mod violent, într-un interval foarte scurt de timp. Odată cu avansarea cercetărilor, motivul producerii deceselor devenea din ce în ce mai evident: întreaga familie fusese vânată pentru a fi mâncată. ,,Se pare că au fost ucişi şi mâncaţi, craniile lor fiind despicate pentru a se extrage măduva, limba şi creierul”, susţine Carles Lalueza-Fox, cercetător în cadrul Institutului de Biologie Evoluţionară din Barcelona.
Foto:archaeologynewsnetwork.blogspot.com
Cadavrele umane pietrificate
Girolamo Segato (1792 – 1836) a fost un anatomist italian, cunoscut pentru faptul că a dezvoltat metode de pietrificare a cadavrelor umane. Pasionat de mumiile egiptene, cercetătorul a încercat, printr-o tehnică inventată de el însuşi, să conserve corpurile celor decedaţi. Procesul consta în injectarea unor substanţe chimice necunoscute în organismul muribundului, la scurt timp după ce acesta îşi dădea ultima suflare. Procedeul folosit de Segato rămâne şi astăzi un mister, deoarece savantul şi-a distrus toate notele de cercetare, de teamă ca ele să nu fie furate. Omul de ştiinţă italian s-a stins din viaţă la vârsta de 44 de ani, din motive necunoscute.
Foto:cracked.com/ Università degli Studi di Firenze
Sursa: cracked.com
Vă mai recomandăm şi: Generalul care a pus capăt istoriei de 2000 de ani a Imperiului Chinez