Ivan Datsenko a intrat în Armata Roşie, ca pilot, în iunie 1941, şi există şi o dată oficială a morţii sale, 10 aprilie 1944. Dar data morţii este doar în scriptele armatei, pentru că realitatea pare a fi cu totul alta.
Raportul oficial al morţii sale arată că a pierit într-o misiune de bombardament; dar există unele relatări, neconfirmate, care arată că Ivan Datsenko a reuşit să sară din avionul care ardea, şi a fost capturat de nemţi. A evadat, şi a ajuns înapoi acasă. Aparatul stalinist l-a făcut trădător şi l-a deportat în Siberia. Scapă din nou şi ajunge, în cele din urmă, în Canada.
Alte versiuni avansează ideea că a fost spion sovietic care a acţionat în Canada. Oricum, Ivan Datsenko apare din nou în 1967; dansatorul cecen Mahmud Esambaiev, care se afla la Expo ’67 în Montereal susţine că l-a întâlnit. El a vizitat o rezervaţie care adăpostea un trib de circa 200 de persoane şi a fost frapat de rusa fluentă a unui indian care fredona un vechi cântec ucrainean: “Rozpriahaite, khloptsi, koni”. Mai târziu, cei doi s-au întâlnit în cabina dansatorului şi acolo secretul a fost dezvăluit. Numele „canadian” al şefului de trib era John MacComber.