Povestea omului care era cunoscut drept ”hotelierul regilor şi regele hotelierilor”
Compania reuneşte astăzi 87 de hoteluri şi resorturi de lux în 29 de ţări şi teritorii, având peste 45.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 3 miliarde de dolari.
Cézar Ritz, născut în 1850 într-un sat elveţian, a fost al 13-lea copil al unei familii sărace de fermieri. La 13 ani, a fost trimis la un colegiu iezuit unde vreme de doi ani nu a făcut dovada înclinaţiilor sale artistice, astfel încât a fost îndrumat spre un hotel, pentru a învăţa cât mai multe lucruri despre vinuri şi a deveni somelier. A fost însă concediat, astfel încât a hotărât să plece, în speranţa că va face avere la Paris. Vreme de cinci ani, a lucrat în domeniul hotelier, dobândind deopotrivă experienţă şi încredere în sine.
Cariera sa a evoluat rapid, fiind angajat al celor mai luxoase hoteluri din capitala franceză. În 1873, a preluat conducerea Grand Hotel din Nisa, iar ulterior a fost desemnat manager al hotelurilor din aceeaşi reţea din Lucerna şi Monaco. S-a remarcat prin atenţia deosebită pe care o acorda clienţilor importanţi, fiind un pionier al hotelăriei de lux, iar de numele lui este legată şi apariţia expresiei „Clientul nu greşeşte niciodată”. A instaurat un set de reguli, sumarizate prin „observaţi totul fără să urmăriţi cu privirea; auziţi fără să ascultaţi, fiţi atenţi fără a fi servili, anticipaţi fără a face presupuneri. Dacă la o cină există plângeri legate de mâncare sau vin, îndepărtaţi imediat şi înlocuiţi acel lucru, fără a adresa nicio întrebare”.