George Washington este faimos pentru conducerea trupelor patriotice în Revoluţia Americană, pentru că a fost primul preşedinte al noului stat independent Statele Unite, dar şi pentru că avea dinţi falşi.
Unul dintre miturile cele mai persistente despre primul preşedinte al SUA este că acesta avea dinţii făcuţi din lemn. În timp ce el a beneficiat de mai multe istorii de-a lungul vieţii sale, miturile despre protezele lui Washington au fost că acesta avea dantura fabricată din dinţi umani, de animale sau dintr-o bucată de fildeş.
În fosta casă a lui Washington din Mount Vernon, Virginia, a fost înfiinţat un muzeu unde sunt expuse mai multe artefacte ale preşedinţilor. Acolo sunt expuse şi obiecte care i-au aparţinut lui Abraham Lincoln: sunt afişate pe scaun şi hainele în care era îmbrăcat fostul preşedinte când a fost împuşcat, glonţul cu care a fost împuşcat, precum şi mai multe piese turnate după forma mâinilor şi a feţei. Pentru ambii, Washington şi Lincoln, pot fi vizitate camerele şi paturile în care aceştia au murit.
Aceşti oameni sunt doi dintre cei mai influenţi preşedinţi ai SUA.
Dinţii lui Washington
Washington a început să-şi piardă dinţii cam pe la 20 de ani. Până la momentul în care a devenit preşedinte, nu-i mai rămăsese nici un dinte propriu.
Sursa foto: blog.mass.gov
Să rămâi fără dinţi era o problemă destul de comună pentru mulţi dintre cei care au trăit în anii ’50 în secolul XVIII, din cauza faptului că igiena dentară nu era suficient de avansată. În acele zile, o proteză dentară era dovada unui simbol al statutului.
Proteza lui Washington nu funcţiona la fel ca dinţii falşi moderni. El nu putea mânca cu ei, nu putea vorbi cu ei, deoarece acestea aveau un arc cu fir care făcea ca dantura falsă să se deschidă brusc. Această dantura falsă a lui Washington era extrem de dureroasă, el trebuia să depună efort ca să-şi ţină gura închisă. Este în mod evient clar că Washington purta aceşti dinţi doar pentru portrete şi apariţii publice.
„Până în urmă cu 20 de ani, despre protezele dentare se vorbea foarte puţin. Se considera că această informaţie era un fel de invadare a intimităţii şi era o temă delicată. Dar până la urmă s-a aflat fiindcă oamenii erau interesaţi. Şi acest articol este cel mai căutat obiect din muzeu”, afirmă Susan Schoelwer, curatorul principal la
Muzeului Mount Vernon.
Dinţii lui Washington ne spun despre modificările istorice ale igienei dentare, dar pe lângă asta dezvăluie, de asemenea şi ceva despre rezistenţa sa.
”Pentru că Washington a pierdut aproximativ câte un dinte pe an între 20 şi 50 de ani, el ar fi resimţit durere cruntă în cea mai mare parte a timpului”, relatează Schoelwer.
Măştile lui Lincoln
Lincoln a avut prima sa mască în anul 1860, după ce a câştigat nominalizarea Republicanilor pentru Preşedinte. A doua mască a fost făcută aproape de sfârşitul războiului civil, cu doar două luni înainte de asasinarea sa la teatrul Ford.
„Măştile de viaţă au fost populare în secolul al XIX-lea, deoarece acestea creau, în esenţă, aproape o dublare a subiectului prezentat”, afirmă Brandon Fortune, curator-şef la National Portrait Gallery.
Fiind primul preşedinte care a utilizat în mod deliberat fotografia pentru a-şi arăta publicului faţa sa, Lincoln a crezut că a fost important să-şi creeze tipare exacte ale feţei sale, care ar putea fi utilizate de către artişti (prima sa mască a fost utilizată ca model pentru Memorialul lui Lincoln).
Sursa foto: washington.cbslocal.com
Deşi măştile au fost făcute la doar cinci ani distanţă, Lincoln pare că ar fi îmbătrânit cu zeci de ani. Oamenii de ştiinţă atribuie această schimbare incredibilă fizicului lui Lincoln războiului care l-a afectat.
Măştile lui Lincoln spun o poveste întreagă… iar artefactele muzeale, cum ar fi hainele şi scaunul pe care a fost împuşcat, par să invite la o curiozitate morbidă.
Heather Hoagland, managerul de expoziţii şi colecţii de la Teatrul Ford, spune că aceste obiecte explică scopul de a-l arăta pe Lincoln ca pe „o fiinţă umană, mai degrabă decât o figură legendară pe care toţi am ajuns să o ştim”, a explicat Hoagland.
Legendele de pe piedestale nu au defecte, dar fiinţele umane au. Lincoln nu a fost un sfânt: în fazele incipiente, Marele Emancipator nu susţinea ”egalitatea socială şi politică dintre rasele albe şi negre”. Washington era, pe lângă toate, proprietar de sclavi. Aceste figuri celebre erau umane, şi nu tot ceea ce au făcut este demn de a fi cioplit în marmură. Ei au făcut greşeli, care le-au schimbat gândirea, citează nationalgeographic.com.
În ultimele decenii, muzeele prezidenţiale au luptat cu această idee şi continuă să dezvăluie complet versiunile idolilor adoraţi.
Vă recomandăm şi aceste articole: