Dovada care confirmă faptul că babilonienii aveau cunoştinţe de geometrie cu mult înaintea europenilor – FOTO+VIDEO

29 01. 2016, 20:00

În secolul al XIV-lea, matematicienii Universtităţii din Oxford au dezvoltat o metodă de calcul, prin care puteau cuantifica traseul corpurilor cereşti. Ceea ce oamenii de ştiinţă englezi nu ştiau la acea vreme era faptul că formula pe care ei credeau că o invetaseră fusese cunoscută deja babilonienilor.

În secolul al XIX-lea au fost descoperite în zona actualului stat Iran mai multe tăbliţe de lut, pe a căror suprafaţă erau marcate simboluri indescifrabile. Enigma acestor artefacte a fost elucidată de-abia recent, de către astrofizicianul Mathieu Ossendrijver, cercetător în cadrul Universităţii din Berlin. Acesta a descoperit că simbolurile de pe tăbliţele realizate din lut reprezentau o formulă de geometrie prin care se putea calcula orbita „Stelei Albe”, aşa cum numeau babilonienii planeta Jupiter.

Foto:British Museum/Mathieu Ossendrijver

În anul 2014, Ossendrijver a primit din partea unui asirolog retras din activitate mai multe fotografii alb-negru reprezentând tăbliţele de lut babiloniene expuse la British Museum din Londra. Unul dintre artefactele fotografiate, codificat BM 40054, prezenta pe suprafaţa sa incizii ce indicau abrevieri ale unui calcul matematic complex, ce părea să fie cunoscut astrofizicianului.

Foto:British Museum/Mathieu Ossendrijver

Drept urmare, el a comparat textul tăbliţei cu altele descoperite anterior, reuşind să decodifice simbolurile incizate în lut. Astfel, el şi-a dat seama că reprezentările incizate pe suprafaţa artefactului sunt calcule matematice, prin intermediul cărora se putea prezice mişcarea planetei Jupiter în raport cu celelalte corpuri cereşti descoperite până atunci.

Omul de ştiinţă britanic a fost surprins să afle că metodele de calcul folosite de cercetătorii Universităţii din Oxford, în secolul al XIV-lea, se bazează pe calcule similare celor inventate de babilonieni înainte cu mai bine de 1700 de ani. Mai precis, tăbliţele pe care Ossendrijver le-a analizat au fost datate în perioada cuprinsă între anii 350 şi 50 î.Hr.

Este cunoscut faptul că primele popoare care au dezvoltat metode de calcul matematic au fost cele din zona Mesopotamiei, în urmă cu mai bine de 5000 de ani. La început, matematica reprezenta, de fapt, doar o simplă metodă de numărare a obiectelor care îi înconjurau pe oameni în viaţa de zi cu zi.

Sursa: washingtonpost.com

Vă mai recomandăm şi: Cum arată luminile Pământului văzute din spaţiu – VIDEO

                                             Uneori, eliminările nazale sunt doar nişte secreţii obişnuite, alteori însă poate fi ceva mult mai GRAV

                                            Satul african unde fiecare casă este o adevărată operă de artă – FOTO