Tito, dictatorul carismatic pe care Stalin l-a vrut mort

Născut în Croaţia, provincie a Imperiului austro-ungar, dintr-un tată croat şi mamă slovenă, Tito, fiind înzestrat cu o inteligenţă şi o carismă deosebite, a părăsit din adolescenţă satul natal căutându-şi de lucru prin Italia, Germania şi Austria.

• Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
• Povestea spărgătorului de nuci

S-a remarcat prin acte de vitejie ca sergent pe frontul rusesc al Primului Război Mondial, unde a fost capturat de militarii ruşi în 1915. Experienţa dură a războiului şi apoi Revoluţia bolşevică l-au radicalizat (Priestland, 2012, Steagul roşu, Litera International, p. 280), Tito evadând şi înrolându-se în Gărzile Roşii, pentru a se reîntoarce bolşevizat în 1920 în proaspătul Regat al sârbilor, croaţilor şi slovenilor. Aici activitatea sa revoluţionară s-a soldat cu cinci ani de închisoare. Ulterior Tito a plecat la Moscova, devenind activist al Cominternului. Scăpând cu abilitate de epurările lui Stalin, el a ajuns în 1937 liderul Partidului Comunist Iugoslav.

Reuşind să organizeze şi să conducă cu succes o amplă mişcare de partizani, luptători eficace atât împotriva diviziilor germane ale lui Hitler, cât şi a ustaşilor croaţi ai lui Ante Pavelic, Tito a obţinut în urma Conferinţei de la Teheran din 1943 recunoaşterea şi sprijinul militar al aliaţilor anglo-americani şi sovietici.

Schisma de mentorul Stalin

Cucerind în 1944 Belgradul, Tito a pus bazele, prin propriile forţe şi nu prin intervenţia Armatei Roşii, unei Federaţii Iugoslave comuniste şi unite, ceea ce i-a permis să emită pretenţii şi să ducă politici hegemonice în Balcani, iar apoi să se desprindă de mentorul său politic, Stalin, prin schisma din iunie 1948 când comuniştii iugoslavi au fost excluşi din Cominform.

În perioada 1948-1953 acuzaţia de titoism în interiorul lagărului stalinist era una dintre cele mai grave, acuzatul fiind pasibil de pedeapsa capitală. În 1950 americanii i-au venit în ajutor (economic şi financiar prin FMI şi Banca Mondială) lui Tito pentru a-l ţine pe linia de plutire şi a-şi asigura un aliat în lumea comunistă (Priestland, 2012, p. 399), în pofida violentelor represiuni ale dictatorului comunist de la Belgrad împotriva celor (stalinişti sau nu) ce-i ameninţau puterea şi chiar viaţa (Stalin plănuise asasinarea sa). În 1955, Tito s-a reconciliat cu URSS-ul condus de Hruşciov în urma vizitei acestuia la Belgrad, iar în 1956 a susţinut reprimarea sovietică a Revoluţiei anticomuniste din Ungaria. Împreună cu premierul indian Nehru, preşedintele indonezian Sukarno şi preşedintele egiptean Nasser, Tito a fondat Mişcarea de nealiniere, al cărei prim secretar general a fost între 1 septembrie 1961 şi 5 octombrie 1964.

„Tito” este numele de cod pe care Iosip Broz l-a avut ca activist şi agent al Comintern-ului (după cel de „tovarăşul Walter”), ambele provenind, pare-se, de la tipul de pistol pe care acesta îl purta asupra sa. Pe timpul vieţii sale, Tito a obţinut tot ceea ce a vrut cu excepţia Premiului Nobel pentru pace, pentru care i-a lipsit doar un vot (Simic, Tito – misterul secolului, în revista Istorie şi civilizaţie/decembrie 2009, p. 70).

Propaganda lui Tito

Propaganda sub Tito a fost asemănătoare celei din Uniunea Sovietică, care i-a servit drept model atât din punctul de vedere al instituţiilor, cât şi al metodelor şi al cultului personalităţii liderului unic. Cenzura şi controlul presei imediat după eliberarea de sub ocupaţia nazistă de către partizanii titoişti, arestarea şi executarea rivalilor naţionalişti au fost dintre primele măsuri ce au permis dezvoltarea propagandei comuniste în Iugoslavia şi impunerea cultului personalităţii lui Tito. Regizorul bosniac Emir Kusturica povesteşte în memoriile sale că pe la sfârşitul anilor 50, în Sarajevo „atunci când un băiat lăuda frumuseţea unei fete, spunea: Bă, frate, e frumoasă ca Tito!. Iar când cineva dădea un gol nemaipomenit în vreun meci de fotbal, se comenta: „Ce gol! Tito gol” (Kusturica, 2012, Ce caut eu în toată povestea asta?, Polirom, p. 35).

Elementele care au favorizat răspândirea acestui cult au fost atât exploatarea propagandistică a prestigiului recunoscut al lui Tito ca şef al partizanilor, iar după schisma cu Stalin din iunie 1948, accentul propagandistic a căzut pe argumentul independenţei şi rezistenţei anti-sovietice a popoarelor din Iugoslavia în jurul mareşalului. În acea perioadă rapsozii populari iugoslavi au celebrat în versuri de baladă ruperea lui Tito de Uniunea Sovietică (Priestland, 2012, p. 401).

Citeşte continuarea aici!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 13 ianuarie:

1559 – Regina Elisabetha I a Angliei a fost încoronată la catedrala Westminster Abbey.

1602 – Este publicată piesa lui William Shakespeare, „Nevestele vesele din Windsor”.

1879 – S-a născut zoologul Ioan Borcea, membru corespondent al Academiei Române (m. 30 iulie 1936)

1898 – Articolul „J’accuse” a lui Émile Zola a fost publicat în ziarul L’Aurore în legătură cu afacerea Dreyfus.

1921 – A murit folcloristul şi traducătorul Ioan D. Caragiani, membru al Academiei Române (n. 11 februarie1841)

1937 – S-a născut cunoscutul om de teatru Victor Ernest Maşek (m.19 septembrie 2002)

1941 – A încetat din viaţă scriitorul irlandez James Joyce (n. 2 februarie 1882)

1953 – A încetat din viaţă actorul Romald Bulfinski, societar al Teatrului Naţional Bucureşti

1958 – A încetat din viaţă Dan Botta, poet, eseist şi dramaturg (n. 26 septembrie 1907)

1999 – Baschetbalistul american Michael Jordan şi-a anunţat pentru a doua oară retragerea din circuitul NBA

1999 – Ultima mineriadă: ministrul de Interne, Gavril Dejeu, s-a deplasat la Târgu Jiu şi a convocat o întâlnire de urgenţă cu şefii forţelor de ordine mobilizate în defileul Jiului, pentru a stabili strategia de împiedicare a unei eventuale deplasări la Bucureşti a minerilor grevişti de la Petroşani.

2001 – A încetat din viaţă graficianul Sabin Ştefănuţă, care a devenit cunoscut în Occident impunând conceptul de Nouă Renaştere sau de Renaştere modernă.

2002 – A încetat din viaţă cineastul Ted Demme (n. 26 octombrie 1964)

2004 – A încetat din viaţă Sorin Holban, prozator şi poet (n. 6 feb. 1933)

2006 – Se inaugurează Staţia Law-Racoviţă, prima staţie românească permanentă de cercetare şi explorare din Antarctica.