Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că l-a ucis

08 01. 2024, 07:35
Foto: Shutterstock

Galileo a scăpat in extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vieţii, pentru obrăznicia de a prezenta realităţile sistemului heliocentric. Galileo a fost reabilitat de abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Galileo şi-a dedicat o mare parte a vieţii studierii astrelor şi dezvoltării instrumentelor menite să faciliteze observaţiile astronomice. Dincolo de descoperirile sale, revoluţionare la acea vreme, acesta a plătit şi un tribut personal: pierderea vederii. Galileo era fascinat în mod special de Soare, prin urmare, îşi petrecea o mare parte din timp făcând observaţii asupra astrului. In ultimii ani de viaţă, savantul era aproape orb ca urmare a deteriorii grave a retinelor, cauzată de observaţiile sale îndelungate.

Roata imperfectă a lui Galileo

După arestul la domiciliu, din 1634, al lui Galileo, ca urmare a procesului care i s-a intentat pentru eretica sa teorie heliocentrică, omul de ştiinţă numai inactiv nu a devenit. În acea perioadă a scris cartea considerată a fi lucrarea de căpătâi a activităţii sale ştiinţifice, denumită „Discursuri şi demonstraţii matematice privind două Ştiinţe noi”, echivalentă ca valoare cu „Principia” lui Newton. Cartea a fost scrisă sub forma unei conversaţii între un număr de personaje, abordând în special chestiuni importante din punct de vedere ştiinţific. În înşiruirea narativă, după ce au dezbătut şi polemizat despre ce anume ţine materia unită, personajele au o abatere, aparent mai mult de amorul artei, despre natura infinitului.Galileo a adus în această privinţă o serie inedită de abordări, dar două dintre ele merită notate în special. Prima implică mişcarea unei perechi de roţi.

Galileo începe cu roţi imperfecte, cu câteva laţuri, ca de exemplu de forma unor hexagoane. Roţile sunt tridimensionale-să ni le imaginăm ca şi cum ar fi făcute din marmură. Hezagonul mai mic este fixat în cel mare, şi fiecare se mişcă pe propria sa rută orizontală. Rotim agregatul într-o parte astfel încât să se mişte pe următoarea latură. Mişcându-se, roata mare pivotează pe unul din colţuri şi avansează pe traseu cu lungimea unei laturi. Dar ce s-a întâmplat cu roata mai mică?

Citeşte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 8 ianuarie:

1324 – A încetat din viaţă exploratorul şi negustorul veneţian Marco Polo. Călătoriile sale din Europa în China lui Kublai Han au fost descrise în lucrarea “Călătoriile lui Marco Polo”.

1392 – Prima menţiune documentară a stolnicului ca dregător personal al domnitorului în Ţara Românească.

1873 – S-a născut Iuliu Maniu, lider al Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933; 1937-1947), prim-ministru al României. După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, este condamnat la închisoare şi întemniţat la Sighet, unde moare (1928-1930; 1933).

1892 – La Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, desfăşurată la Sibiu, se hotărăşte alcătuirea unui “Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările românilor din monarhia austroungară.

1896 – A încetat din viaţă poetul Paul Verlaine, unul dintre precursorii simbolismului (n. 30 martie 1844).

1902 – S-a născut arhitectul Octav Doicescu, membru al Academiei Române; a participat la realizarea unor ansambluir arhitectonice celebre precum Opera Română din Bucureşti şi Institutul Politehnic din Bucureşti.

1926 – Abdul Aziz ibn Saud devine suveran al Hejaz-ului, ulterior al Arabiei Saudite.

1928 – A încetat din viaţă compozitorul Dumitru Georgescu-Kiriac. A fondat Societatea Compozitorilor români în 1920.

1932 – A încetat din viaţă juristul Constantin Hamangiu, membru de onoare al Academiei Române (n. 31 decembrie 1869).

1935 – S-a născut Elvis Presley (m. 1977).

1959 – Charles de Gaulle a devenit primul preşedinte al celei de a cincea Republici Franceze.

 1990 – TMB a autorizat funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), continuatorul partidului istoric interzis de regimul comunist în 1947. Cel care a reorganizat partidul în chiar noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost Corneliu Coposu, prin lansarea unui Apel către ţară.

1996 – A încetat din viaţă Francois Mitterand, preşedinte al Franţei timp de 14 ani.