În februarie 1962, în timpul lucrărilor de refacere a sistemelor de încălzire şi răcire de la Palatul Belvedere din Vatican, un grup de muncitori italieni au găsit nişte oase. Printre cele găsite se afla un dinte mare şi patru bucăţi dintr-un maxilar gigant. La început, s-a crezut că au fost parte dintr-un dinozaur.
Oasele, însă, nu au fost fosilizate, iar când custodele de la Biblioteca Vaticanului le-a examinat, s-a aflat că ele au aparţinut unui mamifer mult mai modern decât dinozaurul – un elefant.
Mulţi ani nu s-a ştiut despre originea oaselor de elefant în Italia, până în anii 1980-’90, când istoricul emerit Smithsonian, Silvio Bedini, a făcut lumină în legătură cu istoria elefantului, publicându-şi studiul în anul 1997 sub titlul “Elefantul Papei”. Cel mai profund studiu despre cum a trăit elefantul în Palatul Belvedere.
Numele lui era Annone, sau anglicanizat Hanno, şi a aparţinut pontifului Leon X, care a fost ales papă în 1513. Elefantul Hanno a fost un instrument de influenţă politică în expansiunea portugheză şi a devenit simbolul Reformei Protestante. Dar pe lângă toate acestea, Hanno a fost o minune. Niciun elefant nu a mai fost până atunci în Italia de la căderea Imperiului Roman.
Hanno a ajuns în Italia în iarna anului 1514, iar prin martie a ajuns la Roma. El a venit din India, deşi se considera că vine “din Portugalia”. La începutul sec XVI, monarhia portugheză se tot extindea datorită comerţului cu India instraurând un control în comerţul de condimente.
În timp ce Giovanni di Lorenzo de’Medici (din celebra familie Florentine Medici) a devenit Papa Leon al X, regele portughez Manuel I lucra pentru a consolida comerţul condimentelor. El urmărea extinderea portugheză până peste ocean, fapt ce a ameninţat monopolul comercianţilor tereştri şi pe cei din Egipt, care au beneficiat extrem de mult de pe urma acestui monopol.
O tradiţie pentru conducătorii creştini era să trimită daruri noului Papă după instituirea sa în funcţie. Regele portughez Manuel I a înţeles că aceasta ar fi o oportunitate politică. Favoarea Papei i-ar fi adus mai multe avantaje, precum să ceară bani, pentru a extinde flota maritimă şi artileria, de asemenea, ar putea obţine binecuvântarea Papei pentru expansionismul portughez. El a planificat cu atenţie darurile ce urmau a fi trimise: textile, un potir de aur, un brocart pentru altar, alte comori lucrate din aur şi bijuterii. A mai trimis un ghepard, leoparzi, papagali, câini ciudaţi, un cal persan şi l-a mai trimis pe Hanno.
După plimbările pe străzile Romei, împodobit în veşmânt frumos şi cu un turn de argint pe spate, Hanno a căzut în genunchi şi şi-a plecat capul la o atingere a Papei, iar înainte de a se ridica şi-a alungit trompa de trei ori. După, a stropit toată adunarea cu apă, inclusiv şi pe Papă, care a considerat această performanţă a elefantului absolut încântătoare.
Timpul petrecut de Hanno la Roma a fost, relativ, scurt. Elefantul avea 4 ani când a sosit la Roma şi a murit la 7, dar imediat a devenit favoritul papei.
Papa a construit o clădire specială pentru a găzdui elefant, în Courtile de Belvedere, şi a permis oamenilor de la Roma să vină să-l viziteze în fiecare week-end.
Nu chiar toate au mers atât de bine. Papa a avut un poet celebru, pe care l-a îmbrăcat în haine de Roman şi l-a cocoţat pe spatele lui Hanno, organizând o paradă prin oraş. Dar zgomotul, trâmbiţele, tobele l-au speriat pe elefant şi în cele din urmă, el a aruncat călăreţul lui. A fost doar o întâmplare din cele mai puţin plăcute despre Hanno.