Dictatorul care a rescris istoria Spaniei cu deciziile sale controversate şi abile. A fost un militar mediocru şi i-a rezistat lui Hitler

Provenind dintr-o familie relativ modestă, Franco a urmat din adolescenţă cariera militară. S-a afirmat în reorganizarea Legiunii străine spaniole în 1920-1922 şi apoi în represiunea franco-spaniolă a mişcării lui Abd-el-Krim din Maroc (1921-1926), ajungând astfel cel mai tânăr general din armata spaniolă şi din Europa.

• România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram…
• Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga

La 16 februarie 1936 s-au confruntat în alegeri Frontul Popular coalizând partidele de stânga şi Frontul Naţional al formaţiunilor de dreapta, câştigate la scor strâns de Frontul Popular. Acesta a trecut la reforme politice şi economice inacceptabile pentru dreapta spaniolă care avea drept vârf de lance Biserica catolică şi armata. În februarie 1936 sub conducerea generalului Emilio Mola (1887-1937) s-a format o conspiraţie militară anti-republicană, la care Franco a aderat abia la 18 iulie 1936 prin pronunciamento. Astfel el a preluat comanda puternicei armate spaniole din Maroc şi a început în sudul Spaniei ofensiva pentru răsturnarea guvernului republican, declanşând astfel Războiul civil. La 21 septembrie 1936, la reuniunea generalilor de lângă Salamanca, Franco a fost ales comandant şef al armatei naţionaliste, iar la 1 octombrie 1936 a fost proclamat la Burgos drept generalissimo şi şef al statului, Jefe del Estado. Scăpând de potenţialii săi rivali politici, Franco a putut unifica la 19 aprilie 1937 Falanga spaniolă, carliştii şi alte mici formaţiuni de dreapta în propriul partid Falange Espanola Tradicionalista y de la Juntas Ofensivas Nacional Sindicalistas (FET y de las JONS) devenit unicul partid acceptat după 1939.

A rezistat presiunilor lui Hiter

Franco a cucerit rând pe rând oraşele spaniole, cu sprijinul militar masiv în personal şi tehnică (avioanele germane ale „Legiunii Condor” şi forţele motorizate italiene din Corpo Truppe Volontarie) trimis de Hitler şi Mussolini. Barcelona a căzut în ianuarie 1939, iar Madridul, rămas izolat, s-a predat în martie 1939, astfel încât pe 1 aprilie a putut fi proclamată victoria fascistă în Războiul civil spaniol. În ciuda presiunilor lui Hitler, Franco şi-a declarat şi menţinut cu multă abilitate neutralitatea în război. Pe fondul tensiunilor politice şi ideologice ale Războiului Rece, anti-comunismul fervent al lui Franco şi poziţia geostrategică importantă a Spaniei au dus la încheierea unei alianţe în 1953 cu Statele Unite sub administraţia preşedintelui Eisenhower pentru stabilirea de baze americane în Peninsula Iberică, urmată de primirea ţării în Organizaţia Naţiunilor Unite în 1955. În 1953 regimul franchist a fost recunoscut şi de Vatican. Permiţând măsuri economice de liberalizare stabilite de tehnocraţi în locul miniştrilor fideli ideologic, Franco a deschis în 1959 calea unui miracol economic spaniol, Spania cea sărăcită de după război cunoscând un boom ce a durat până în 1974. Prin Legea succesiunii din 1947, Franco şi-a asumat prerogativa desemnării unui succesor regal al său, iar în 1969 l-a desemnat pe prinţul Juan Carlos de Bourbon, nepotul regelui Alfonso al XIII-lea, pentru a duce mai departe moştenirea sa dictatorială de dreapta după moartea sa în 1975. Chiar şi guvernele socialiste spaniole care au ajuns la putere după moartea lui Franco au fost extrem de prudente în a redeschide rănile trecutului franchist prin comemorări dureroase sau răzbunări, fiind respectat un pacto del olvido, în numele fragilei democraţii proaspăt instaurate (Paul Preston, 2006, Spanish Civil War, Harper Perennial, p.12).

Cultul personalităţii

Cultul personalităţii lui Franco, cu toată propaganda aferentă acestuia, a început imediat după ce şeful armatei spaniole din Maroc a fost ales la 21 septembrie 1936 la Salamanca comandant suprem al forţelor naţionaliste, iar pe 1 octombrie, Generalissim. Din acel moment teritoriul spaniol aflat sub controlul forţelor naţionaliste a fost împânzit cu afişe, panouri şi diferite alte însemne care-l prezentau pe Franco drept salvatorul ţării de pericolul iminent şi real (reprezentat de republicani) al complotului iudeo-masono-bolşevic, care, înainte de a domina întreaga Europă occidentală, îşi alesese Spania catolică drept primă ţintă. Aceasta fusese de fapt şi linia de persuasiune pe care puternica presă de dreapta o susţinuse împotriva stângii spaniole (comunişti, socialişti, troţkişti) încă de la proclamarea celei de-a doua Republici. Cultul personalităţii lui Franco a fost susţinut şi prin conexiunile propagandistice stabilite între acesta şi gloriosul trecut imperial al Spaniei, precum şi prin similitudinile stabilite între Reconquista Spaniei de la maurii infideli şi recucerirea teritoriului spaniol de sub stăpânirea „hoardelor comuniste” comandate de Moscova. Simbolul franchist afişat la toate ocaziile publice a fost „jugul şi săgeţile” menit să stabilească legătura între tradiţia trecutului şi gloria prezentului, aşa cum retorica franchistă combina trimiteri la regii medievali Ferdinand şi Isabella cu referinţe la nazism şi fascism (Preston 2006, pp. 17, 222-223).

Citeşte aici continuarea!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 20 noiembrie:

1858 – S-a născut Selma Lagerlöf, scriitoare, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură („Gosta Berling”, „Minunata călătorie a lui Nils Holgerson”) (m. 16 martie 1940)

1872 – S-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu, membru titular onorific al Academiei Române (m. 1 mai 1949)

1889 – S-a născut astronomul Edwin Powell Hubble, considerat fondatorul astronomiei extragalactice (m. 28.septembrie 1953)

1922 – Începe Conferinţa internaţională de la Lausanne în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, la care participă şi România. Este semnat Tratatul de Pace cu Turcia, prin care Ankara recunoaşte drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh.

1925 – S-a născut Robert F. Kennedy, senator american, fratele preşedintelui John F. Kennedy (m. 6 iunie 1968)

1938 – A încetat din viaţă baritonul român Jean Athanasiu, membru fondator al Operei Române din Bucureşti (n. 28 februarie 1885)

1945 – Au început o serie de procese ale criminalilor de război nazişti, cunoscute sub numele de „Procesele de le Nurnberg”.

1992 – A fost inaugurată Bursa Română de Mărfuri.

2005 – A încetat din viaţă muzicianul american Chris Whitley, din cauza unui cancer pulmonar. Este cunoscut publicului larg cu albumul de blues, „Living with the law”, colaborator al lui U2 şi Peter Gabriel.

2006 – A încetat din viaţă Zoia Ceauşescu, fiica cuplului dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu. Zoia Ceauşescu suferea de mai mult timp de cancer.

2008 – Nuclearelectrica a semnat acordul pentru înfiinţarea companiei care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 cu cei şase investitori selectaţi de autorităţi pentru a participa la proiect.