Împărăteasa care a făcut istorie în Rusia şi care i-a uimit pe toţi cu apetitul ei sexual de nestăpânit

06 11. 2024, 07:35
Credit foto: Alexander Roslin/Domeniu Public

Cronicile timpului au făcut o serie de aprecieri despre cea care avea să fie aminită de istorie drept cea mai mare şi mai importantă ţarină de pe tronul Rusiei. „Foarte inteligentă, tenace şi cu un nestăpânit apetit sexual, ea este cea mai puternică femeie din lume, căci ea a reuşit să tragă cu forţa Rusia cea înţepenită în primitivismul feudal şi să o transforme într-o mare putere a lumii moderne”, scriau istoricii vremii.

Admirată şi controversată, în egală măsură, cum este de altfel caracteristic marilor personalităţi istorice, împărăteasa Ecaterina cea Mare a fost cea care a influenţat cel mai mult atât istoria, cât şi destinul de mare putere mondială a Rusiei. Viaţa şi faptele acesteia sunt dovezi clare.

Ecaterina a II-a cea Mare,  prinţesa germană

Cronicile vremii şi istoricii au descris-o drept un „despot luminat feminin”, dar împărăteasa a rămas în memoria multora şi pentru actele sale umanitare şi generozitatea de care dădea deseori dovadă. Imaginea ei a fost asociată de către unii istorici cu evenimentele semnificative şi tentinţele de evidenţiere a Rusiei ca o mare putere emergentă la acea vreme. Alţi istorici şi biografi nu s-au sfiit să o asocieze cu ţarul Petru cel Mare, iar unul dintre contemporanii săi obişnuia des să evidenţieze esenţa domniei sale, spunând că „dacă Petru cel Mare a făurit omul nou în Rusia, Ecaterina cea Mare a fost cea care l-a însufleţit”.
În timpul domniei sale, între anii 1762-1796, împărăteasa Ecaterina a II-a şi-a asigurat un asemenea grad de putere şi control politic, încât este dificil de găsit un exemplu similar în întreaga istorie a omenirii. Aceasta a fost responsabilă de expansiunea fără precedent a Rusiei precum şi de îmbunătăţirea administrării ţării în stil occidental.
Cu răbdare şi calm, ţarina Ecaterina cea Mare a reformat treptat Rusia şi a terminat reformele începute cu forţa de către Petru cel Mare. Prinţul rus Piotr Viazemsky spunea explicit în memoriile sale că „bărbaţii ruşi vor să devină nemţi, iar femeile germane vor să-i facă ruşi la loc”.
Cea care avea să devină ţarină supremă se chema de fapt Sophia Frederica Augusta, era de neam german şi s-a născut pe data de 2 mai 1729 în oraşul Stettin din Pomerania, Prusia (acum oraşul Szeczin din Polonia). Copila a văzut lumina zilei în familia lui Christian Augustus, prinţ de Anhalt-Zerbst. Copilăria şi-a petrecut-o într-o atmosferă austeră, dar marcată de discuţii savante şi deseori vesele. Tatăl său era un om foarte strict şi religios, care comanda pe atunci un regiment al armatei prusace. Mama sa, prinţesa Johanna Elizabeth von Holstein-Gottorp era strâns înrudită cu monarhii care conduceau Prusia, Danemarca şi Suedia.

În 1743, tânăra prinţesă s-a botezat în ritul Bisericii Luterane la dorinţa mamei sale, cu toate că imediat după ce s-a măritat cu ţarul Peter al III-lea al Rusiei, tânăra a trecut la ortodoxie fără niciun regret. În anul 1744, Ecaterina a primit o invitaţie din partea împărătesei Elizabeta a Rusiei, invitaţie care urmărea de fapt aranjarea căsătoriei dintre ea şi fiul împărătesei. Viitorul ei soţ era de fapt un văr de gradul doi, care pe atunci avea doar 11 ani şi era deja dependent de consumul de alcool.

Citeşte aici continuarea despre Ecaterina a II-a cea Mare!

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 6 noiembrie:

1860 – Abraham Lincoln devine cel de al 16 preşedinte al Statelor Unite ale Americii

1882 – S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale (m. 13 septembrie 1913)

1893 – A încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (“Evgheni Oneghin”, “Lacul lebedelor”) (n. 1840)

1914 – S-a născut scriitorul Alexandru Mitru (m. 1989).

1936 – S-a născut Emil Loteanu, regizor de film, scnarist şi poet din Republica Moldova (m. 18 aprilie 2003)

1962 – Adunarea Generală a ONU a condamnat printr-o rezoluţie regimul de segregare rasială – apartheid – din Africa de Sud

1990 – A luat fiinţă Alianţa Civică, din iniţiativa Asociaţiei „15 Noiembrie” – Braşov, Solidarităţii Universitare, Societăţii „Timişoara”, GDS, Societăţii „Agora” – Iaşi, Grupului Independent pentru Democraţie, Asociaţiei Pro Democraţia şi a peste 200 de intelectuali şi muncitori. Alianţa Civică a dat publicităţii o Declaraţie de principii.

Ştiaţi că Ecaterina cea Mare a înfiinţat 144 de noi oraşe?