Despre Traian şi Hadrian se spune că nu au avut niciodată relaţii sexuale cu femei, fiind căsătoriţi doar din interese politice. Claudius, cel de-al patrulea împărat roman, era considerat un ciudat în vremea sa, deoarece nu era interesat absolut deloc de bărbaţi din punct de vedere sexual. Claudius a fost singurul dintre primii 15 împăraţi romani care nu a avut iubiţi, preferând doar femei. Asta deşi a domnit între Caligula şi Nero, doi conducători recunoscuţi pentru excesele lor sexuale.
În acea perioadă, sexul homosexual era un lucru obişnuit, legal şi acceptat, la fel ca în Grecia antică. La fel şi pedofilia, când era vorba de sclavi. Stăpânii de sclavi îi exploatau pe aceştia sexual de la vârste foarte mici. La oamenii liberi, vârsta minimă a consimţământului era 12 ani.
Potrivit unor istorici, sexul heterosexual era asociat în mare parte cu reproducerea. Alte surse susţin că pentru ca un tânăr nobil roman să aibă succes în carieră avea nevoie de două lucruri: un iubit influent, cu rang superior, şi bani.
În aceste condiţii, Claudius, care a avut relaţii sexuale doar cu femei, era văzut ca un ciudat. Mulţi inamici au încercat să folosească această situaţie ca o armă politică împotriva lui. A fost acuzat că este afemeiat şi condus de femei, sex considerat la vremea respectivă inferior.
În ciuda unei sănătăţi şubrede (printre altele era şchiop şi nu auzea bine), Claudius a avut patru soţii şi nenumărate iubite. Pe cea de-a treia soţie, Messalina, a executat-o după ce l-a înşelat de mai multe ori. Se spune că el uita că soţia lui murise şi că o aştepta seara la cină. Cea de-a patra soţie, Agrippina, este cea despre care se crede că l-a otrăvit pe Claudius, pentru ca fiul ei, Nero, să preia tronul. Împăratul Nero a dus relaţia cu un bărbat la un alt nivel. El l-a castrat pe Sporus, favoritul lui, apoi s-a căsătorit cu el.
Claudius Germanicus a fost şi primul împărat roman născut în afara Italiei. El s-a născut în Lugdunum (Lyon), în Galia, ca fiu al lui Nero Claudius Drusus, comandant militar, politician şi frate al împăratului Tiberius, şi al Antoniei Minor, fiica mai mică a lui Marc Antoniu.
A ajuns împărat din întâmplare. După ce Garda Pretoriană l-a asasinat pe împăratul Caligula, soldaţii l-au găsit pe Claudius (care era co-consul) în palat ascunzându-se după o cortină. Deoarece credeau că va fi uşor de manipulat, l-au numit împărat. În cei 13 ani de domnie, împăratul a dat dovadă de abilitate şi a dejucat mai multe tentative de asasinat îndreptate împotriva sa.
Totuşi, în ciuda modului în care a ajuns pe tron, Claudius a fost un conducător competent, care a extins suprafaţa imperiului cu noi provincii (este cel care a finalizat cucerirea Britaniei, invadată de Cezar) şi a investit masiv în infrastructură. Mai mult, a încurajat cultura. Claudius era un istoric respectat şi o persoană foarte cultivată – din cauza handicapului său a stat multă vreme departe de viaţa publică şi a studiat enorm.