Au trecut 79 de ani de la lansarea primei bombe atomice
Ziua Hiroshimei, comemorarea victimelor primului bombardament nuclear, are loc marţi, 6 august, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unide dedicând ziua de 29 august Zilei Internaţionale Împotriva Testelor Nucleare şi 26 septembrie Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Armelor Nucleare.
Din 2009, Ziua Internaţională împotriva testelor nucleare este marcată pe 29 august, iar, din decembrie 2013, Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat ziua de 26 septembrie Ziua Internaţională pentru Eliminarea Armelor Nucleare.
Aceasta comemorare a luat naştere în urma celor 2 bombardamente nucleare (Little Boy şi Fat Man) au adus moartea imediata a aproximativ 100.000 – 200.000 de oameni (majoritatea civili) şi chiar şi mai mulţi cu trecerea timpului.
Statele Unite ale Americii au lansat, în 1945, prima bombă atomică, asupra oraşului japonez Hiroshima, ofensivă soldată cu aproximativ 140.000 de victime.
La 6 august 1945, bombardierul B-29 „Enola Gay” a decolat de pe aeroportul militar american din insula Tinian, aflată în arhipelagul Marianelor, iar bomba pe care o transporta a fost lansată spre Hiroshima în jurul orei locale 08.15.
Proiectilul a explodat după 45 de secunde, deasupra centrului oraşului japonez.
Trei zile mai târziu, bomba „Fat Man” a provocat distrugerea localităţii Nagasaki. După capitularea Japoniei, cel de-al doilea război mondial se sfârşeşte.
Circa 140.000 de persoane, aproape jumătate din populaţia oraşului, au murit în explozie sau în lunile care au urmat, din cauza radiaţiilor sau a arsurilor grave.
Din acel moment, au mai fost detonate peste 2.000 de arme nucleare cu scop de testare şi demonstrare a puterii lor. Pe lânga folosirea lor ca arme, explozivele nucleare au fost testate şi folosite şi pentru diverse scopuri nemilitare: minerit sau construirea de canale. Potrivit Tratatului de neproliferare a armelor nucleare a intrat în vigoare în 1970, semnat de 189 de membri, cinci state sunt declarate ca deţinătoare de arme nucleare: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China. Între timp, India, Pakistan şi Coreea de Nord au efectuat mai multe teste nucleare. În acelaşi fel, cu toate că nu recunoaşte oficial acest statut, Israelul se consideră că ar deţine undeva între 75 şi 400 de focoase nucleare.
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 6 august:
1660 – A încetat din viaţă pictorul spaniol Velasquez (Diego de Silva) (n. 1599).
1825 – Bolivia îşi dobândeşte independenţa.
1867 – A fost înfiinţată Biblioteca Academiei Române.
1868 – S-a născut Paul Claudel, diplomat şi poet francez (d. 1955).
1881 – S-a născut medicul britanic Alexander Fleming, care a descoperit penicilina şi efectele ei în tratamentul maladiilor contagioase (d. 1955).
1914 – Austro-Ungaria declară război Rusiei şi Serbiei. La rândul ei, Serbia declară război Germaniei.
1917 – A fost înfiinţată Legaţia României la Washington.
1917 – S-a născut actorul american Robert Mitchum (d. 1 iul 1997)
1928 – S-a născut pictorul şi cineastul Andy Warhol (pe numele său adevărat Andrew Warhola) (d. 22 februarie 1987)
1935 – A murit geograful George Vâlsan; a pus bazele geomorfologiei moderne în România (n. 21 ianuarie 1885).
1936 – România a aderat la Uniunea de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice în varianta adoptată de Conferinţa de la Roma din anul 1928.
1941 – S–a născut poetul Cezar Ivănescu, autor al unei piese de teatru („Mica dramă”) şi al unei antologii tematice de poezie românească – „Cântecul amintirii”. De asemenea, a tradus volumul lui Mircea Eliade „De la Zamolxis la Genghis–Han” (d. 24 aprilie 2008).
1948 – S–a născut Jeana Gheorghiu, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune şi radio; s-a făcut cunoscută îndeosebi prin reportajele realizate în timpul evenimentelor din 1989 din Timişoara (d. 18 mai 2007)
1962 – Jamaica devine independentă.
1973 – A încetat din viaţă regizorul Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896).
1973 – Compozitorul şi cântăreţul american Stevie Wonder a suferit un grav accident, în urma căruia a stat patru zile în comă şi şi-a pierdut complet vederea.
1977 – În urma noii organizări a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală a Vămilor şi Garda Financiară au trecut în subordinea directă a acestui minister.
1978 – A încetat din viaţă Papa Paul al VI-lea (Giovanni Montini) (n. 1897).
1999 – Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat proiectul Rezoluţiei nr. 169, care se referea la politica Statelor Unite faţă de România. Textul, aprobat şi de Senat, recomanda sprijinul pentru reeşalonarea sau anularea datoriilor externe ale României, precum şi pentru integritatea sa teritorială.
2000 – A încetat din viaţă actorul Petre Gheorghiu: „Neamul Şoimăreştilor”, „Mihai Viteazul”, „De ce trag clopotele, Mitică?” (n. 20 iunie 1929) .
2002 – S-a născut în Argentina primul viţel obţinut prin clonare.
2009 – A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul american John Hughes: seria „Singur acasă”, „Beethoven”, „101 Dalmaţieni” (n. 1950).
2011 – A încetat din viaţă Hélène Rochas, simbol al eleganţei pariziene şi fost director al casei de modă şi parfumuri Rochas (n. 1927)