Moartea filosofului german care a dezvoltat teoria comunistă
Engels s-a născut în oraşul Barmen din Renania la 28 noiembrie 1820. A urmat şcoala din Barmen şi apoi liceul din Elberfeld. În 1841 a venit la Berlin pentru a audia cursurile de la Universitatea din Berlin. În acest timp, în ceea ce priveşte concepţiile sale filozofice, Engels s-a apropiat de hegelienii de stânga, iar în politică era democrat-revoluţionar. La sfârşitul anului 1842 pleacă în Anglia, la Manchester, unde cunoaşte viaţa şi felul de trăi al muncitorilor şi intră în legătură cu liderii mişcării muncitoreşti engleze. În Analele franco-germane, editate la Paris de Marx şi A. Ruge, publică lucrarea Schiţa unei critici a economiei politice (1844), potrivit Ipedia.
În august 1844, Engels, în drum spre Germania, se întîlneşte la Paris cu Marx. Acum începe prietenia dintre ei, care, după cum scria Lenin, „întrece cele mai mişcătoare legende ale anticilor despre prietenia dintre oameni“. Rodul teoretic al întâlnirii lor a fost lucrarea comună Sfînta familie. În 1845 Engels publică Situaţia clasei muncitoare din Anglia, iar între 1845-1846 elaborează împreună cu Marx, care se află expulzat la Bruxelles, Ideologia germană.
Între 1845 şi 1847, Engels desfăşoară o intensă activitate teoretică şi politică. El intră în legătură cu organizaţia Liga celor drepţi, transformată în 1847 în Liga comuniştilor. Una dintre lucrările principale ale acestei perioade este Principiile comunismului, lucrare pregătitoare a celebrului Manifest al Partidului Comunist (februarie 1848), document programatic al marxismului, scris de Marx şi Engels la solicitarea Congresului al II-lea de la Londra al Ligii Comuniştilor.
În martie 1848, Engels şi Marx au fost expulzaţi din Belgia. S-au mutat în Köln. Engels a fost un participant activ la Revoluţia din 1848, luând parte la revolta din Elberfeld. Totodată a luptat în campania Baden împotriva prusacilor (iunie – iulie 1849).
După 1849, atât Engels, cât şi Marx au fost siliţi să părăsească ţara şi să se mute la Londra. Autorităţile Prusiei au făcut presiuni asupra guvernului britanic pentru a-i expulza pe cei doi, dar Prim-ministrul de atunci, John Russell, nu a fost de acord cu cererea prusacă.
Numai cu banii pe care îi putea câştiga Engels, familia Marx a trăit în mare sărăcie. Pentru a-l ajuta pe Marx cu ceva bani, Engels s-a reîntors la muncă în fabrica tatălui său din Manchester, înainte de a se muta în Londra, în 1870. După moartea lui Marx din 1883, Engels şi-a dedicat restul vieţii traducerii şi editării scrierilor lui Marx. Totodată, a fundamentat teoria socialismului ştiinţific, sub denumirea de materialism dialectic.
Scrisorile care au prevazut prabusirea dolarului inca din 1857
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 5 august:
1838 – S-a născut istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România (d. 21 martie 1913).
1844 – S-a născut pictorul Ilia E. Repin: “Refuzul spovedaniei”, “Edecarii de pe Volga” (d. 1930).
1850 – S-a născut scriitorul francez Guy de Maupassant: „Bel-Ami”, „O viaţă”, „Pierre et Jean” (d. 1893).
1858 – A fost realizată prima legătură telegrafică prin cablu între Europa şi America.
1906 – S–a născut actorul, scenaristul şi regizorul de film John Huston, laureat al Premiului Oscar: “Moulin Rouge”, “Noaptea iguanei”, “Omul în mantaua de ploaie”, “Şoimul maltez” (d. 28 august 1987).
1914 – Muntenegru declară război Imperiului Austro-Ungar.
1922 – S-a născut scriitorul Marin Preda: „Moromeţii”, „Risipitorii”, „Imposibila întoarcere”, „Viaţa ca o pradă”, „Cel mai iubit dintre pământeni” (d. 16 mai 1980).
1944 – A murit Francisc Iosif Rainer, medic şi anatomist, membru de onoare al Academiei Române (n. 28 decembrie 1874).
1962 – Nelson Mandela a fost arestat de către autorităţile sud-africane pentru părăsirea ilegală a ţării.
1962 – Actriţa americană Marilyn Monroe a fost găsită moartă în apartamentul ei din Brentwood, California (n. 1 iunie 1926).
1963 – A fost semnat, la Moscova, Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (de către Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică şi Marea Britanie).
1983 – A încetat din viaţă astronomul Bart J. Bok, expert în studiul Căii Lactee (n. 28 aprilie 1906)
1984 – A încetat din viaţă actorul britanic Richard Burton: „Cui îi e frică de Virginia Woolf?”, „Becket”, „Camelot”, „Hamlet” (n. 1925).
1993 – Parlamentul Republicii Moldova a respins aderarea la Comunitatea Statelor Independente (CSI).
1996 – România a semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) două acorduri de împrumut, în valoare de 78,1 milioane de dolari.
1997 – Guvernul a solicitat ajutorul Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii pentru zonele din România afectate de inundaţii.
1998 – A încetat din viaţă omul politic Todor Jivkov, fost lider comunist, şef al statului bulgar (prim secretar al CC al PCB (1954-1989), preşedinte al Consiliului de Stat (1971-1989) (n. 7 septembrie 1911).
1999 – Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat acordul stand-by pentru România, fără nici o condiţie, urmând ca autorităţile române să atragă mai târziu împrumutul privat de pe piaţa externă de capital.
2000 – A murit, în Germania, Ştefan Berindei, interpret de jazz, realizator de rubrici în cadrul emisiunilor de divertisment ale TVR, dedicate popularizării jazz-ului; în 1975 s-a expatriat, stabilindu-se în Germania (n. 22 mai 1942)
2000 – A încetat din viaţă actorul britanic Sir Alec Guiness: “Dr. Jivago”, “Oliver Twist”, “Războiul stelelor” (n. 1914).
2002 – Actriţa Nicole Kidman a început la Braşov filmările la pelicula de lung metraj „Cold Mountain”.
2002 – Scriitorul italian Franco Lucentini, în vîrstă de 81 ani şi suferind de cancer la plămâni, s-a sinucis (n. 1920)..
2003 – Fostul preşedinte al Bankcoop, Alexandru Dinulescu, a fost extrădat, din Statele Unite ale Americii, el urmând să execute pedeapsa de zece ani de închisoare la care a fost condamnat de judecătorii români pentru luare de mită.
2003 – A încetat din viaţă fostul campion naţional la tenis Gheorghe Viziru.
2007 – A încetat din viaţă actorul şi muzicianul Florian Pittiş: „Cântece de bivuac”, „În căutarea cuibului pierdut”, „Ciripituri” (n. 4 octombrie 1943).
2008 – A încetat din viaţă deputatul Sotiris Fotopolos, prezent în Parlamentul român din partea Uniunii Elene din România (n. 6 decembrie 1937).
2010 – A încetat din viaţă fostul arbitru Emil Vlaiculescu, care a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor în perioada 1984-1993 (n. 1924)