Home » Istorie » Cine a fost „Cenuşăreasa sovietică”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu în urmă cu 60 de ani – VIDEO

Cine a fost „Cenuşăreasa sovietică”, prima femeie care a văzut Pământul din spaţiu în urmă cu 60 de ani – VIDEO

Publicat: 16.06.2024
La doar 26 de ani, Valentina Tereşkova făcea istorie. Pe 16 iunie 1963, tânăra devenea eroină naţională după decolarea de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan în vehiculul spaţial sovietic Vostok-6.

Valentina Tereşkova s-a născut într-o familie modestă, de ţărani, a lucrat într-o fabrică de textile şi a efectuat zeci de salturi cu paraşuta. Ea a fost una dintre cele cinci femei recrutate, în secret, pentru o misiune ce urma să schimbe istoria.

 

 

După şapte luni de antrenamente intense, rusoaica a bătut record după record. Ea a fost prima femeie în spaţiu, prima şi singura femeie în spaţiu care a efectuat un zbor individual şi primul civil în spaţiu.

Succesul său a fost ascuns însă chiar şi de familia ei, până în momentul în care oficialii ruşi au fost pregătiţi să-l facă public întregii lumi.

Sursă: YouTube

Misiunea Valentinei Tereşkova a durat trei zile, perioadă în care a efectuat 48 de rotaţii în jurul Pământului. Zborul s-a derulat însă cu unele dificultăţi, dezvăluite abia după prăbuşirea URSS. În primul rând, o eroare tehnică, ulterior corectată, a făcut vehiculul femeii să se depărteze din ce în ce mai mult de Pământ.

Citeşte mai multe despre prima femeie astronaut ajunsă în spaţiu AICI

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 16 iunie.

1671 – A fost executat, la Moscova, Stenka Razin, lider al cazacilor.

1864 – Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-şi modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor.

1902 – S-a născut geneticiana Barbara McClintock, laureată a Premiului Nobel pentru Medicină, în anul 1983 (m. septembrie 1992)

1913 – A început cel de al doilea război balcanic, între Grecia, Serbia şi Muntenegru pe de o parte şi Bulgaria, de cealaltă. În conflict se vor implica şi România şi Turcia.

1940 – Mareşalul Phillipe Petain, erou în Primul Război Mondial, devine premier al guvernului francez de la Vichy.

1958 – Este executat Imre Nagy, fost premier al Ungariei şi liderul mişcării de revoltă împotriva ocupaţiei sovietice. (n. iunie 1896)

1977 – Leonid Brejnev devine preşedinte al URSS.

1983 – Iuri Andropov devine preşedinte al URSS.

Sursă: Mediafax

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce s-a întâmplat cu dinții oamenilor atunci când fluorul a fost scos din apă?
Ce s-a întâmplat cu dinții oamenilor atunci când fluorul a fost scos din apă?
Ce a arătat un studiu pe mii de gemeni despre legătura dintre depresie și fructe
Ce a arătat un studiu pe mii de gemeni despre legătura dintre depresie și fructe
Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte
Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte
Semnale din spațiul cosmic, studiate cu ajutorul unui radiotelescop distrus în 2020
Semnale din spațiul cosmic, studiate cu ajutorul unui radiotelescop distrus în 2020
Ionela Cozmiuc și Gianina Van Gronigen, premiate la Gala Mari Sportivi ProSport 2024: „Eram hotărâtă să nu mă mai întorc în sport!”
Ionela Cozmiuc și Gianina Van Gronigen, premiate la Gala Mari Sportivi ProSport 2024: „Eram hotărâtă să nu mă mai ...
Dezvăluire: Cum a devenit un laborator al Marinei Americane un centru pentru experimentele cu radiații umane
Dezvăluire: Cum a devenit un laborator al Marinei Americane un centru pentru experimentele cu radiații umane
Keratopigmentarea, procedura estetică tot mai populară pe TikTok care îngrijorează medicii
Keratopigmentarea, procedura estetică tot mai populară pe TikTok care îngrijorează medicii
Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?
Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?
Astronomii au descoperit un fenomen care apare și dispare la polii planetei Jupiter
Astronomii au descoperit un fenomen care apare și dispare la polii planetei Jupiter
Președintele Joe Biden l-a grațiat pe fiul său Hunter. Este „o grațiere completă și necondiționată”
Președintele Joe Biden l-a grațiat pe fiul său Hunter. Este „o grațiere completă și necondiționată”
Turiștii care ajung la Hong Kong, întâmpinați de mii de sculpturi cu urși panda
Turiștii care ajung la Hong Kong, întâmpinați de mii de sculpturi cu urși panda
Vremea se schimbă radical! Ce au anunțat meteorologii pentru următoarele două săptămâni
Vremea se schimbă radical! Ce au anunțat meteorologii pentru următoarele două săptămâni
Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie
Carl Zeiss, fostul ucenic care a făcut istorie
80% dintre americani vor fi supraponderali sau obezi până în 2050, arată un studiu
80% dintre americani vor fi supraponderali sau obezi până în 2050, arată un studiu
Chatboții bazați pe Inteligență Artificială ar putea ajuta oamenii cu cumpărăturile de sărbători
Chatboții bazați pe Inteligență Artificială ar putea ajuta oamenii cu cumpărăturile de sărbători
Exploatare minieră suspendată pe fundul mării Arctice
Exploatare minieră suspendată pe fundul mării Arctice
Audiere istorică la Haga pentru a stabili țările „vinovate” pentru schimbările climatice
Audiere istorică la Haga pentru a stabili țările „vinovate” pentru schimbările climatice
„Sucul” eliberat de mușchi în timpul exercițiilor fizice contribuie la vindecarea nervilor
„Sucul” eliberat de mușchi în timpul exercițiilor fizice contribuie la vindecarea nervilor