În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În primăvara lui 1945, atunci când era evident că Axa a pierdut războiul, după înfrângerea totală a armatei germane în nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa au fugit în Elveţia.
Cei doi s-au ascuns într-o vilă pe malul lacului Como, vilă ce fusese pregătită ca refugiu în caz de nevoie. Partizanii italieni comunişti i-au recunoscut, însă, pe cei doi şi i-au capturat la Dongo, localitate aflată în apropierea lacului.
Fără nicio judecată, doar invocând motivul vag ”pentru crime împotriva poporului italian”, cei doi au fost executaţi.
Cadavrele au fost aduse la Milano şi atârnate cu capul în jos, agăţate de călcâie în piaţa publică, împreună cu cadavrele altor foşti demnitari fascişti.
Craniul lui Mussolini a fost strivit. Mai târziu, rămăşiţele pământeşti ale lui ”Il Duce” au fost înmormântate în secret, de teama unor demonstraţii. În 1958, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat şi înmormântat lângă Predappio.
Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii ale zilei de 28 aprilie:
1861 – S–a născut geologul şi paleontologul Sava Athanasiu. (m. 8 aprilie 1946).
1874 – S–a născut lingvistul şi publicistul austriac Karl Kraus. („Literatura demolată”, „Ultimele zile ale omenirii”) (m. 12 iunie 1936).
1908 – S-a constituit Societatea Scriitorilor Români, al cărei prim preşedinte a fost Cincinat Pavelescu.
1919 – Conferinţa de Pace de la Paris a aprobat Pactul Societăţii Naţiunilor, act fundamental pe baza căruia a fost creată şi şi-a desfăşurat activitatea Societatea Naţiunilor.
1923 – A fost inaugurat stadionul Wembley din Londra.
1930 – România a semnat, la Paris, patru acorduri prin care erau reglementate complet şi definitiv obligaţiile financiare ce îi reveneau Ungariei potrivit prevederilor Tratatului de la Trianon şi armistiţiului din data de 3 noiembrie 1918.
1937 – S-a născut Saddam Hussein, preşedinte al Irakului în perioada 1979–2003 (m. 30 dec. 2006).
1969 – Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al Franţei.
1973 – A fost semnat, la Bucureşti, un Acord între guvernul României şi cel al Statelor Unite ale Americii, privind garantarea reciprocă a investiţiilor.
1990 – Consiliul Europei adoptă o declaraţie comună, prin care hotărăşte extinderea relaţiilor cu ţările Europei Centrale şi de Est.
1996 – A murit poetul Alexandru Jebeleanu (n. 7 octombrie 1923).
1997 – Semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău.
2001 – S–a lansat Teatrul Naţional pentru Copii, proiect acceptat şi coprodus de Teatrul National „I L Caragiale”.
2004 – CBS a difuzat fotografii în care erau surprinşi soldaţi americani maltratând şi umilind prizonieri irakieni din închisoarea Abu Ghraib, de lângă Bagdad. Imaginile datau din perioada octombrie-decembrie 2003.
2010 – A murit istoricul Cornelia Bodea, membru titular al Academiei Române din 1992, autoare a numeroase lucrări de istorie a românilor (n. 9 apr. 1916).
2010 – A murit scenaristul Furio Scarpelli, considerat unul dintre maeştrii filmelor de comedie italiene, autorul scenariului peliculei „Cel bun, cel rău, cel urât/ The Good, the Bad and the Ugly”.