Poza 3
/ 6
Tarahumara – tribul „supraoamenilor” care aleargă sute de kilometri
Alergarea a fost dintotdeauna un aspect esenţial al vieţii umane şi unul dintre elementele care au stat la baza evoluţiei, dând corpului uman forma pe care o are astăzi. De-a lungul istoriei, alergarea a fost o componentă importantă a ritualurilor religioase, de la Jocurile Tailteann din Irlanda, organizate în onoarea zeiţei Tailtiu, până la Jocurile Olimpice, închinate lui Zeus. Această abilitate atletică a fost de asemenea asociată faptelor eroice, mai ales datorită legendei alergătorului de la Marathon.