Povestea sa pare desprinsă din lumea personajelor tragicomice zugrăvite atât de viu de Sven Hassel. Dincolo de ineditul poveştii sale, Wojtek a purtat din plin stigmatul pe care îl poartă orice animal care a trăit îndeajuns de mult în preajma oamenilor încât să se molipsească de obiceiurile lor. Da, a fost un urs care a ajuns să fumeze, să bea bere, ba chiar să arunce grenade spre soldaţii Fuhrerului. Dar tot el a fost ursul care-i înveselea prin giumbuşlucurile şi gesturile sale pe abrutizaţii soldaţi din tranşee. El a fost ursul care se lupta în joacă cu camarazii săi de arme. El a fost patrupedul care le ridica moralul şi le reamintea, fără vorbe, că dincolo de nebunia şi ororile dezlănţuite de specia Homo sapiens, există încă o lume în care legile firii tronează de la începutul timpurilor. El a fost prietenul trădat care a sfârşit doborât de singurătate şi tristeţe, într-o anostă grădină zoologică. Povestea sa este una singulară în întreaga istorie a relaţiilor dintre oameni şi animale.