În căutarea fericirii: o călătorie cu mijloacele ştiinţei

O definiţie a fericirii este dificil de redactat dar, din fericire (!), e vorba despre o noţiune pe care cei mai mulţi o înţeleg, intuitiv. Îi caracterizăm pe diferiţi oameni ca având sau nu o fire fericită, ştiind foarte bine ce înţelegem prin asta. Sunt cei care tind să fie mulţumiţi de viaţa pe care o duc, aşa cum e ea. Indiferent de nivelul lor de trai, chiar şi de nivelul lor intelectual, unii sunt satisfăcuţi, zâmbesc şi privesc lucrurile cu optimism; chiar dacă fac uneori glume cinice, chiar dacă ocazional se exprimă aspru la adresa unor situaţii sau a unor persoane, au totuşi o încredere neabătută în bunătatea lumii, în oameni şi în viitor şi asta îi face senini şi binevoitori, plini de o energie pozitivă pe care ceilalţi o remarcă şi, în general, o apreciază. Sunt oamenii împăcaţi cu viaţa, cu lumea, cei care încearcă să schimbe în bine ceea ce pot schimba şi să accepte restul. Ferice de ei! Şi acum vine ÎNTREBAREA: ce anume îi face astfel? O fericită (iar!) combinaţie de gene? Mediul armonios în care au crescut? Lecţiile de viaţă pe care le-au primit? Poate fi fericirea învăţată sau e un dat genetic? Cu toţii am vrea să ştim. Din cele mai recente cercetări asupra chestiunii, să încercăm să desprindem câteva răspunsuri date de ştiinţă.