Poza 4
/ 5
Animal de societate
Fiecare dintre noi a avut de-a face, o dată cel puţin, cu un grup de animale. Cu o turmă de oi măcar, dacă nu cu ceva mai spectaculos. La prima vedere, respectivele animale par să alcătuiască o adunătură oarecum nediferenţiată. Dar, dacă am putea vedea ce e în capul lor, ne-am convinge că, departe de a fi o masă amorfă, e vorba despre un grup surprinzător de strict organizat. Şi, studiindu-le structura socială, ne amintim, cu sau fără voie, de ceea ce vedem, uneori, la oameni. Ni se dezvăluie similarităţi surprinzătoare, ce ne duc cu gîndul la înrudirea care există între noi şi celelate animale, înrudire ce se extinde dincolo de fiziologie şi genetică.