Sub impresia temperaturilor primăvăratice – sau amintind, în cel mai bun caz, de iarna mediteraneană – ale lunii ianuarie ale acestui an în Bucureşti, am ajuns să ne punem întrebări, aşa, în general, asupra schimbărilor şi anomaliilor climatice. Pare neîndoielnic că tiparul vremii s-a schimbat, dacă îl comparăm cu ceea ce ne amintim din copilărie. Imaginile mentale corespunzând noţiunii de „ianuarie” includeau pe atunci troiene mari, cazemate construite din omăt, ba chiar, uneori, şcoli închise din pricina înălţimii stratului de zăpadă (Ce fericire pe copii! Zăpada era prea mare ca să ajungem la şcoală, dar nu era prea mare când era vorba să ieşim afară, să ne jucăm în ea.) Şi totuşi, ciudăţenii ale vremii s-au mai petrecut şi înainte, şi oamenii de mirau şi se plângeau de ele ca şi acum. Iată una dintre cele mai drastice, atât de neobişnuită încât a rămas în istorie, ba a şi primit un nume al ei: Anul fără Vară.