Râsul bate boala

Aristotel credea că râsul îi este dat numai omului, că este una dintre însuşirile care îl deosebesc de animale. Un copil, spunea el, nu are cu adevărat un suflet decât începând cu clipa în care râde pentru prima dată – fapt ce s-ar petrece, după Aristotel, cam în 40-a zi de viaţă. Deşi ştiinţa modernă a schimbat aceste convingeri şi se consideră azi că râsul – ca manifestare a unor senzaţii fizice şi stări psihice – este prezent nu doar la om, ci şi la alte mamifere, poate chiar şi la alte grupuri de animale, râsul omului rămâne un comportament fascinant, demn de atenţia pe care i-au acordat-o mulţi cercetători ai naturii umane, de la Aristotel şi până acum. Iar dintre multele faţete ale legăturii dintre râs, psihic şi corp, una pare cu deosebire importantă pentru omul de azi: cea a râsului ca mijloc de tămăduire.