Poza 2
/ 5
Despre monştrii adâncurilor şi enigmele lumii animale
În urmă cu numai două zile, s-a desfăşurat la Londra o întâlnire ştiinţifică pe o temă incitantă: criptozoologia – acel domeniu al cunoaşterii ce studiază animalele misterioase, despre a căror existenţă avem mărturii orale, dar nu dovezi absolut sigure. Big Foot, Yeti, sirenele, Kraken, monstrul din Loch Ness… înţelegeţi despre ce e vorba. Totuşi, întâlnirea nu a fost populată de amatori fanatici, obsedaţi de monştri marini sau alte creaturi bizare. Nu, a fost o întâlnire la care au participat, deopotrivă, criptozoologi şi biologi din mediul academic, care au discutat foarte serios despre legende şi mituri, dar şi despre descoperiri zoologice recente, despre statistică şi ecologie şi au dezbătut statutul criptozoologiei: ar trebui ea să fie considerată o ştiinţă în sensul modern al termenului? E o mare schimbar e viziunii savanţilor asupra acestui domeniu controversat şi trebuie să o apreciem ca atare.