În 1683, un anume căpitan William Phips a sosit în Anglia, venind din colonia britanică nord-americană, cu o ambiţie ce părea să aibă puţini sorţi de izbândă: să convingă câţiva dintre puternicii zilei – chiar pe rege, dacă ar fi fost posibil – să investească într-o idee măreaţă: o operaţiune de recuperare a comorilor de pe navele spaniole scufundate, nave care, ani în şir, după descoperirea Americii de către Columb, căraseră spre Europa bogăţiile lumii noi. Unele dintre aceste vase ajunseseră cu bine în porturile europene, altele însă, mai puţin ocrotite de soartă, fuseseră prinse de furtuni, se izbiseră de stânci şi, cu coca sfărâmată, se scufundaseră, ducând cu ele, în adâncul mării, şi comorile – uneori uriaşe – pe care care le purtau. Veacuri la rând după aceste tragice întâmplări, căutătorii de comori visau să readucă la suprafaţă aceste bogăţii, iar unii dintre ei, cei mai îndrăzneţi şi mai norocoşi – dar, vorba romanilor, norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi – chiar au izbutit să-şi împlinească visele. Chiar şi în zilele noastre.