Poza 1
/ 11
A izbucnit revolutia wireless!
Sunt o binecuvantare si se poate spune ca stau la baza evolutiei noastre explozive din ultimul secol, dar cablurile electrice par desuete si primitive. Computerele, televizoarele, telefoanele mobile si, in general, toate dispozitivele electronice devin din ce in ce mai subtiri si mai mici, dar increngatura de “mate” din coltul fiecarei camere ramane un impediment inestetic in calea adevaratei exprimari minimaliste. Apoi, mai exista si inconvenientul realimentarii telefoanelor, a mp3 playerelor si a laptopurilor. Un deranj minor, intr-adevar, dar posesorul poate uita cu usurinta sa incarce bateriile unui dispozitiv si sa plece cu el inoperabil. Nu ar fi oare viata mai simpla daca energia ar fi “injectata”, prin fascicule invizibile, in aparatele noastre, oridecateori am intra intr-o cladire? Comunicarea wireless a devenit omniprezenta, deci ce ne impiedica sa ne scuturam pentru totdeauna de cablurile electrice in ceea ce priveste alimentarea cu energie a dispozitivelor noastre?