Înapoi la articol
Poza 11 / 20

O istorie verde: povestea masinilor prietenoase cu mediul

Cu siguranta, putini dintre reprezentantii noilor generatii si, in general, putini dintre locuitorii de astazi ai Terrei mai sunt inca nefamiliarizati cu notiunea de ecologie. Probabil ca, celor mai multi dintre noi le este cunoscut efortul, cel putin trambitat, al luptei de mentinere a sanatatii planetei, oamenilor si animalelor, prin diferite demersuri de natura ecologista. Deloc straina de aceste miscari este industria automobilistica internationala, si pe buna dreptate, caci sutele de milioane de autovehicule care impanzesc soselele din toata lumea au un potential urias de poluare atmosferica, de accelerare a procesului incalzirii globale si in cele din urma, de sufocare a planetei. Fireste, importanta masinilor este mult prea ridicata pentru a renunta la serviciul lor, insa transformarea autoturismelor intr-o directie mai prietenoasa cu mediul a fost deja luata in calcul. In ultimele decenii se pregateste tranzitul, greoi dar necesar, de la masinile functionale pe baza de combustibili fosili spre cele care intrebuinteaza mijloace de energie alternativa, nepoluanta si regenerabila.