Poza 1
/ 11
Stiinta din spatele SuperEroilor
Pentru a putea aborda un subiect pe cat de savuros, pe atat de delicat precum cel al supereroilor, este de maxima importanta sa intelegem resorturile originare ale acestui fenomen. Inainte de orice, trebuie sa stim ca supereroii s-au nascut in paginile benzilor desenate si sunt, in intregime, o inventie de sorginte americana, chiar daca « radacinile » lor sunt de factura englezeasca si europeana, iar sursele de inspiratie pot fi urmarite pana la aventurile fictive ale lui Sir Walter Scot, nuvelele gotice ale lui Horace Walpole, voiajele fantastice ale lui Jules Verne sau inventiile stiintifico-fantastice ale lui H.G. Wells. Supereroii sunt cel mai bine reprezentati si definiti de viziunea americana a eroului individual: un om impotriva sortilor, fie ca acestia reprezinta fortele naturii, guvernul corupt sau invadatori din alte galaxii. Creatii ale benzilor desenate, precum Superman, Batman, Spider-Man si Incredibilul Hulk sunt o reflexie a tipologiei americane tot atat de staruitoare pe cat este si Unchiul Sam; care, apropo, a fost candva starul propriei serii de benzi desenate.