Iarna nucleara. Un exercitiu (inca) de imaginatie

Numerosi ganditori si analisti au luat in calcul posibilitatea ca sfarsitul lumii sa nu imbrace forma unor calamitati naturale, declansate de vointa pacificatoare a Zeilor sau de alinierea astrelor, cat sa fie mai ales rezultatul malefic al tendintei umane de autodistrugere. Candva ratacitori prin salbaticia primordiala, am escaladat in timp scara progresului tehnologic, am preluat haturile civilizatiei si ne-am autoproclamat Stapani ai planetei. Dar cata vreme vom fi in stare sa conducem lumea fara sa ne autodistrugem? Este binecunoscut faptul ca atunci cand ii pui unei maimute un bat in mana, inevitabil aceasta il va folosi, in cele din urma, ca pe o arma impotriva altei maimute. Am reusit oare sa devenim ceva mai mult decat niste simple primate si sa folosim batul in beneficiul comun, ca pe o unealta? Sau ne dam singuri cu el in crestetul capului?