Poza 1
/ 3
Trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost adus în România. Reguli stricte în timpul funeraliilor
Aeronava cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a aterizat pe Aeroportul Otopeni la ora 14:59, o ceremonie militară şi religioasă fiind organizată pe aeroport, la aceasta participând reprezentanţi ai statului, membri ai Casei Regale şi ierarhi ai Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe Române care au susţinut o slujbă religioasă. Drumul din Elveţia în România a fost făcut cu o cursă de linie a Tarom.