Poza 2
/ 4
Când oamenii vor să moară, iar doctorul îi ajută: ce este decesul asistat medical şi care sunt implicaţiile lui pentru umanitate?
Pentru mulţi, decesul asistat medical este un act ce protejează demnitatea umană şi liberul arbitrul al omului, puterea lui de a-şi decide singur soarta – o măsură a libertăţii individuale. Pentru alţii, este un păcat oribil, un act reprobabil care încalcă ordinea lucrurilor. Etica şi religia, morala şi tradiţia sunt chemate să ia parte la acest conflict de opinie, ce îi opune pe adepţii sinuciderii asistate medical şi ai eutanasierii adeversarilor acestor proceduri. Recent, Camera Lorzilor din Parlamentul britanic a început dezbaterea unei legi referitoare la autorizarea uneia dintre aceste proceduri – sinuciderea asistată medical. Dar – surpriză! – un fost adept şi promotor al metodei, un chirurg olandez numit Theo Boer, a intervenit în dezbatere, avertizând că legalizarea sinuciderii asistate este un drum periculos şi îndemnându-I pe britanici să nu promulge o asemenea lege. Intervenţia lui toarnă gaz peste foc, alimentând o controversă deja foarte aprinsă: este sau nu „bine”, din punct de vedere moral, să fie autorizat decesul asistat medical?