Poza 1
/ 3
Formele de viaţă necunoscute care stăpânesc Pământul: ce este materia neagră microbiană?
Deşi invizibile cu ochiul liber, ele sunt cele care domină planeta: microorganismele sunt cele mai abundente forme de viaţă de pe Terra, constituind 60% din biomasa terestră. Şi totuşi, abia 1% din această fantastică bogăţie de specii de vieţuitoare este cunoscută oamenilor de ştiinţă – puţinele specii care pot fi cultivate în laborator. Celelalte – imensa majoritate, adică – alcătuiesc o uriaşă enigmă vie: mii de specii aproape neştiute, o fabuloasă diversitate de creaturi în privinţa cărora cunoaşterea umană este extrem de firavă. Este unul dintre cele mai mari mistere ale vieţii pe Pământ, la fel de fascinant, de greu de cuprins cu mintea şi dificil de studiat ca şi faimoasa materie neagră din care este alcătuit, în cea mai mare parte, Universul în care trăim. Asta a şi inspirat numele pe care îl poartă, în cercul puţinilor cercetători care explorează acest imens mister al lumii vii, ansamblul de microorganisme aproape necunoscute care domină aproape toate ecosistemele planetei: materia neagră microbiană.