Poza 1
/ 4
Scandalul Thalidomidei şi dramele copiilor născuţi cu malformaţii
În intervalul dintre anii 1950-1960, un număr de peste 10.000 de copii din lumea întreagă, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în Germania Federală de atunci, s-au născut cu malformaţii şi afecţiuni care i-au chinuit pentru tot restul vieţii lor. Deoarece mamele lor au folosit pe parcursul sarcinii medicamentul denumit thalidomidă fără ca să afle despre groaznicele sale efecte secundare, aceşti bieţi copii s-au născut fără mâini şi picioare, sau cu membrele răsucite grotesc, cu coloane vertebrale contorsionate, surzi sau orbi şi cu afecţiuni iremediabile ale creierului şi inimii. Totul s-a terminat în cel mai mare scandal internaţional de după cel de-al doilea Război mondial, care a zguduit industria farmaceutică din temelii şi ale cărui efecte sunt vizibile şi astăzi.