Poza 5
/ 5
Americanii care au jucat baseball în gulagurile lui Stalin
Atrocităţile şi excesele absurde ale comunismului au rămas pentru multă vreme nişte adevăruri necunoscute de către Occident. Cu toate că însăşi Revoluţia Bolşevică a debutat şi s-a instatat într-un climat definit de violenţe, război civil, asasinate politice, deportări în masă şi exterminări cumplite, în Europa Occidentală astfel de adevăruri nu prea interesau pe nimeni în acele timpuri. Cu atât mai mult în Statele Unite, care se confruntau cu problemele tipice ale societăţii americane interbelice.
Într-un astfel de climat american urma că lovească nemilos Marea Criză Economică de la mijlocul anilor 1930-1940. Iar consecinţele acestui fenomen complex au fost atât de grele încât nu mai puţin de 10.000 de cetăţeni americani rămaşi fără ocupaţie au crezut anunţurile publicate de sovietici în ziarele americane, conform cărora „era nevoie de muncă în Uniunea Sovietică”.