Poza 5
/ 5
Pescuitul industrial şi Apocalipsa Peştilor
De mii de ani, noi oamenii pescuim neîncetat din mări şi din oceane. Doar că această ocupaţie, tradiţională pentru multe comunităţi umane de pe glob, se întreaptă rapid spre un deznodământ dramatic nu doar pentru biodiversitatea ecosistemului Oceanului Planetar, dar şi pentru alimentaţia omenirii din viitorul apropiat. Aceasta deoarece, încă de acum 60-70 ani, pescuitul a devenit o activitate de calibru industrial, cu cifre uriaşe reflectate deopotrivă în cantităţile de peşti extraşi anual şi în sumele colosale care se învârt în jurul acestei activităţi.
Cercetătorii şi biologii trag deja semnale de alarmă în privinţa unui viitor sumbru în care nu vor mai exista peşti în mări şi oceane.
Iar acest punct non-retur ar însemna fără doar şi poate începutul foametei mondiale de care ne temem cu toţii.