Poza 2
/ 6
Săgeata timpului: de ce ne amintim trecutul, dar nu şi viitorul?
Timpul curge într-o singur sens, afirma, în 1927, astronomul şi filosoful Sir Arthur Eddington, cel care a introdus expresia „săgeata timpului” pentru a denumi trecerea vremii, pe care noi o percepem drept liniară: dinspre trecut spre viitor. Dar această asimetrie, această curgere unidirecţională a timpului, evidentă – în percepţia noastră – la nivel macroscopic, în viaţa de zi cu zi, nu este adevărată la nivel „micro”, la nivelul particulelor subatomice, de pildă; acolo curgerea este reversibilă, iar legile fundamentale ale fizicii nu se schimbă indiferent de sensul în care s-ar desfăşura evenimentele. Această diferenţă constituie una dintre marile probleme fundamentale ale fizicii teoretice şi generaţii întregi de fizicieni s-au străduit să o explice. Cea mai recentă abordare vine din partea unei echipe de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, în rândurile căreia se numără şi un specialist de origine română.