„Sindromul Dostoievski” – o boală care aduce extazul şi oferă experienţa divinităţii?

Despre ce vorbea celebrul scriitor rus Feodor Dostoievski atunci când îi povestea prietenului său, filosoful Nikolai Strahov, despre trăirile sale extatice, despre „o fericire de neînchipuit”, cu neputinţă de imaginat de către cei care n-au trecut prin aşa ceva, despre simţământul de fi „într-o armonie desăvârşită cu el însuşi şi cu întregul Univers”? Despre o experienţă religioasă? Despre trăiri provocate de vreun drog? Despre dragoste? Nu. Vorbea despre crizele sale de epilepsie. Scriitorul a suferit o viaţă întreagă de această boală – puţin înţeleasă la vremea aceea -, iar azi oamenii de ştiinţă cred că ar fi fost vorba despre o variantă specială a acestei maladii, aşa-numita epilepsie extatică, puţin înţeleasă şi în ziua de azi. Poate că e vorba despre un tip mai rar de epilepsie sau, poate, aşa cum cred unii dintre cercetătorii care o studiază, frecvenţa acestui tip de crize epileptice este subestimată. Din diferite motive, oamenii sunt reticenţi când e vorba să descrie asemenea trăiri interioare, aşa că epilepsia extatică ar putea fi mai răspândită decât se crede – doar că e un fel de boală „ascunsă”.