Multe lucruri se moştenesc, într-o familie, de-a lungul mai multor generaţii. Meserii şi reputaţii, averi şi anomalii genetice – toate se pot transmite, printr-un lung lanţ, de la străbunici la strănepoţi. Dar, până de curând, nimeni nu credea că şi anumite întâmplări pot lăsa în ADN-ul oamenilor urme care să se transmită şi generaţiilor următoare. Nu e vorba despre „mutaţii”, adică despre schimbări în structura genelor; se ştia demult că genele mutante se pot transmite ereditar, aşa că asta nu e ceva nou. Ceea ce e nou – şi este una dintre marile descoperiri ştiinţifice recente – este faptul că, fără a modifica secvenţa de gene a ADN-ului, anumiţi factori negativi din viaţa unor oameni modifică nu „structura”, ci „expresia” sau funcţionarea unor gene, într-un mod atât de durabil, încât această transformare trece şi la urmaşii acelor oameni, nu doar la copiii, ci uneori şi la nepoţii lor. Acest domeniu de studiu - numit epigenetică transgeneraţională - este una dintre cele mai remarcabile noutăţi ale geneticii, iar în ultimii ani, o serie de rezultate uimitoare a făcut din el unul dintre cele mai fascinante câmpuri de cercetare ale ştiinţei moderne.