Poza 5
/ 7
Fiinţele care trăiesc în noi ne-ar putea face mai inteligenţi?
Despre legătura dintre creier şi „burtă”, oamenii ştiu de multă vreme. Anxietatea ne poate provoca dureri abdominale, greaţă ori diaree, depresia ne modifică apetitul, frica poate produce şi ea simptome gastrointestinale, uneori violente. Dar multă vreme oamenii de ştiinţă au crezut că această comunicare merge într-un singur sens: creierul trimite semnale „în jos” tractului digestiv. Abia de câteva decenii, cercetătorii au început să înţeleagă că e vorba despre o comunicare bidirecţională: sistemul digestiv acţionează şi el asupra creierului. Iar o parte şi mai recentă, şi mai incitantă, şi mai misterioasă a noii înţelegeri a acestei influenţe implică nu numai tubul digestiv în sine, ci şi pe „locuitorii” săi: acele trilioane de fiinţe microscopice – microbiomul intestinal – care trăiesc în noi şi ne influenţează profund sănătatea. Remarcabile descoperiri din ultimii ani sugerează că ele ne pot influenţa chiar comportamentul, sănătatea mentală, poate chiar inteligenţa. Cercetătorii abia au întredeschis uşa spre spre acest nou şi fascinant domeniu al cunoaşterii fiinţei umane, dar iată câteva date care arată că suntem, cu trup şi spirit, tributari acestor minusculi locuitori ai propriului nostru corp – microorganismele ce vieţuiesc în noi şi ne fac să fim aşa cum suntem.