Poza 6
/ 6
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi: secretele ştiinţifice ale relaţiilor reuşite
În dragoste, ca şi în poveşti, ni se îndeplinesc doar trei dorinţe, spune spune specialistul în relaţii Ty Tashiro, aşa că trebuie să fim atenţi ce alegem. Unele dintre însuşirile pe care le credem neapărat necesare s-ar putea să nu fie indispensabile unei relaţii de succes pe termen lung, iar altele sunt mult mai importante decât par. Abordarea lui Ty Tashiro nu e romantică, este ştiinţifică şi le poate părea unora aridă şi lipsită de sensibilitate, având în vedere puternica încărcătură emoţională a temei tratate. Dar recomandările sale, bazate atât pe psihologie, cât şi pe statistică, încearcă să ofere o busolă care să ne ajute să ne orientăm în lumea zbuciumată, iraţională, haotică, lipsită de sens şi plină de sensuri a relaţiilor amoroase.