Poza 7
/ 7
Ce facem dacă ne întâlnim cu extratereştrii?
De curând a avut loc la Dallas o întâlnire „la vârf” - Congresul Starship – unde s-au discutat o mulţime de probleme legate de extinderea în Univers a speciei umane – călătorii spaţiale, colonizarea altor corpuri cereşti etc. - culminând cu posibilitatea de a deveni, într-o bună zi, o civilizaţie interstelară. A revenit, evident, în discuţie, întrebarea care ne chinuie de mult – suntem oare singuri în Univers? Dacă nu suntem, şi dacă vom coloniza într-o bună zi alte planete, am putea să dăm peste mult-aşteptaţii „colocatari” cu care împărţim Universul; în fond, oamenii de ştiinţă au stabilit deja că există o posibilitate mare ca alte planete să găzduiască viaţă. Şi atunci, dacă nimerim pe una dintre aceste planete şi suntem puşi în situaţia de a stabili un contact cu locuitorii ei, orice-ar fi ei şi oricum ar arăta, atunci CE FACEM?