Poza 8
/ 14
Zece animale despre care nu ştiai că se transformă în „zombi”
În mod tradiţional, termenul de „zombi” desemna un cadavru întors din morţi prin mijloace supranaturale, care urma automat şi întocmai ordinele unui stăpân. Astăzi, „zombiul modern” întâlnit în cultura pop nu mai are multe în comun cu „strămoşul său”, fiind de multe ori liber şi neascultând de o forţă superioară, acţionând ca un canibal sau chiar şi ca un romantic.
Cu toate acestea, în lume, există o serie de animale care şi-au câştigat reputaţia de „zombi” tocmai pentru că par să realizeze o serie de acţiuni pe care le-ar face o astfel de creatură.