Poza 1
/ 6
Generalul Rommel şi legenda adevărată a Vulpii Deşertului
În perioada celui de al Doilea Război Mondial, a existat un general german cu adevărat unic şi special în rândul tuturor strategilor care au decis cursul acestei conflagraţii. A fost unul dintre cei mai respectaţi şi apreciaţi lideri militari ai timpului său.
Feldmareşalul Erwin Rommel avut un rol important în două momente decisive ale conflagraţiei: bătălia de la El Alamein şi debarcarea Aliaţilor din Ziua Z. A fost un adevărat geniu militar care putea oricând să schimbe soarta războiului. Conştient de nebunia continuării unui război deja pierdut de Germania nazistă, Rommel şi-a câştigat o binemeritată aură de erou, ca urmare a implicării sale în atentatul cu bombă contra lui Hitler. A plecat din această viaţă asemenea unui samurai sobru peste care şi-a grefat aura unui personaj legendar din mitologia germanică. Şi, nu în ultimul rând, a primit botezul focului în luptele contra regatului României din perioada Primului Război Mondial.